Sanatate

2 bărbaţi din Buzău s-au reinfectat cu coronavirus la 12 zile după ce fuseseră testaţi negativ şi externaţi

loading...

Potrivit Biroului de presă al Prefecturii Buzău, citat de Agerpres, pe 6 aprilie, conform recomandărilor de la externare, acestora le-au fost recoltate din nou probe.

Medicul care a vindecat peste 100 de pacienţi cu coronavirus. Pe majoritatea i-a tratat chiar acasă la ei

„Externarea celor doi pacienţi s-a făcut în urma recoltării consecutive a două, în cazul primului pacient, respectiv trei probe, la al doilea pacient, ale căror rezultate au fost negative. Rezultatul probelor recoltate pe 6 aprilie celor doi pacienţi a sosit pe 7 aprilie şi a fost pozitiv”, a arătat sursa citată.

Sursa: RomaniaTV