Asaltaţi de pacienţii suspecţi de infectare cu Covid-19, medicii de la Floreasca cer corturi în faţa spitalului. Soluţia ministrului Sănătăţii. VIDEO

Asaltaţi de pacienţii suspecţi de infectare cu Covid-19, medicii de la Floreasca cer corturi în faţa spitalului. Soluţia ministrului Sănătăţii. VIDEO

Cadrele medicale de la Floreasca cer să fie montate corturi, pentru a trata bolnavii de coronavirus

De frică, mulți pacienți aleg să se îngrijească singuri acasă și ajung la spital prea târziu

Zi şi noapte, spitalele arată ca şi cum o catastrofă tocmai s-a întâmplat. Ambulanţe care vin şi pleacă, într-o goană nebună, un du-te, vino, de pacienţi care speră să ajungă în faţa unui medic, maşini SMURD care fac slalom în viteză. La trei luni de la marea relaxare, oficialii admit:

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Este din ce în ce mai gravă situaţia în toată ţara.

Concret, aproape 5.800 de cazuri noi de ieri până azi şi cel mai mare număr de bolnavi în terapie intensivă: 923. Peste 100 de români au murit în ultimele ore, iar nouă dintre ei nu aveau alte probleme de sănătate. Iar astfel de tragedii se întâmplă tot mai des în ultima vreme, avertizează medicii infecţionişti.

Adriana Georgescu, șef clinică Spitalul de Boli Infecțioase Craiova: Din puţin se poate transforma în ceva destul de grav. Riscul este foarte mare la atâta număr de cazuri. Cel mai bine este să stăm fiecare în pătrățica noastră. Să ne rugăm la Dumnezeu şi să fim cuminţi, atât, să fim cuminţi.

Victor Cauni, director medical Spitalul Colentina: Paturile de ATI s-au ocupat şi la noi, dar dacă locurile de ATI sunt ocupate, va fi o problemă pentru ceilalți pacienți care se pot decompensa.

La Spitalul Universitar, abia ce a fost montat un cort unde sunt trataţi pacienţi, că s-a şi umplut de oameni.

Roxana Cheler, medic primar Medicină de Urgență Spitalul Universitar: Suntem depăşiti ca şi număr de cazuri suspecte de COVID. Toate sălile destinate acestora sunt pline, astfel încât nu mai aveam cum sa realizăm circuite separate. Suntem ca pe sârmă, trebuie să avem grijă să nu facem mai mult rău, să nu plece pacienţii non-COVID de aici infectaţi.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Pentru a decongestiona primirea urgenţelor folosim aceste avanposturi avansate medicale în care avem asigurate anumite condiţii şi este provizoriu, temporar, până acel pacient, acel caz este investigat şi dirijat către o secţie în parte.

Asaltaţi de pacienţi, medicii de la Floreasca cer autorităţilor montarea unor corturi în faţa spitalului.

Zece pacienţi din 200 sunt depistaţi pozitiv zilnic la Floreasca. Fără o cale de a opri intrarea lor în unităţile de primiri urgenţe, nu se vor putea evita focarele, avertizează dcotorul Bogdan Opriţa. Ministrul Sănătăţii are însă o altă soluţie.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Decongestionarea acestor unităţi de primiri urgenţă prin acele teste rapide pe antigen, care de săptămâna viitoare vor fi 43.000, urmând ca în săptămâna următoare să avem un milion de teste.

De frica virusului, bolnavii cronici se tratează singuri acasă şi ajung prea târziu în camerele de gardă.

Alina Comănescu, reprezentant Asociația Sănătate pentru Comunitate: Asta de multe ori are ca rezultat o escaladare a simptomelor, ceea ce îi face pe mulți dintre ei să meargă direct în camera de gardă.

Peste 11 mii de români sunt internaţi acum în spitalele din ţară cu coronavirus.

Sursa: Observator

loading...