Doi copii care se întorceau de la şcoală, morţi în timpul cutremurului din Grecia. Bilanţul victimelor creşte de la o oră la alta

Doi copii care se întorceau de la şcoală, morţi în timpul cutremurului din Grecia. Bilanţul victimelor creşte de la o oră la alta

Cutremurul a avut loc la ora locală 15.01, la o adâncime de 16,5 kilometri în districtul Seferihisar din Izmir, potrivit AFAD. A fost urmat de 196 de replici. Cutremurul a fost resimţit atât în insulele greceşti din Marea Egee, cât şi în oraşele turceşti din apropiere, inclusiv în Istanbul, aflat la aproximativ 540 de kilometri spre nord, dar şi la Atena şi Sofia.

„Am simţit foarte tare cutremurul. Ne-am speriat, mama care este mai în vârstă a intrat în panică, a început să ţipe. La un moment dat am avut senzaţia că televizorul va cădea. (…) S-a simţit destul de bine aici, a durat destul de mult”, a povestit o româncă stabilită în Grecia.

„Sunt oameni răniţi, unii cu traume mai uşoare, alţii mai grav. Au fost şi multe clădiri crăpate, altele dărâmate. Sunt foarte multe pagube materiale. Apoi a venit şi „tsunami”. A intrat apa în case”, a povetit alt român din Grecia. 

 

Doi elevi de 15 și 17 ani au murit în insula Samos când se întorceau de la școală. Potrivit presei, cei doi traversau un drum îngust și au fost zdrobiți de un zid care s-a prăbușit. Inițial nu s-a știut că cei doi se află sub dărâmături, altfel ar fi putut fi salvați.

Seismul a fost urmat de un „mini – tsunami”, care a luat iahturile aflate in porturi dar și mașinile de pe străzi.

Situaţia este gravă şi în Turcia, la Izmir.

Sursa: RomaniaTV

loading...