O ţară europeană vrea interzicerea circulaţiei după ora 18:00. Cu ce reglementări vine noua măsură restrictivă

O ţară europeană vrea interzicerea circulaţiei după ora 18:00. Cu ce reglementări vine noua măsură restrictivă

De altfel, mai multe reglementări se referă la blocarea circulației între regiuni și închiderea centrelor comerciale cel puțin în weekend.

În opinia guvernului italian, şefii locali trebuie să decidă să treacă la educația online, în funcție de rata de infectare a fiecărei localități.

Cu privire la „frontierele” între regiuni, decizia va fi hotărâtî de Executiv. Astfel, măsura va fi valabilă pe întreg teritoriul național. Nu va mai fi posibilă trecerea frontierelor regionale, cu excepția „nevoilor dovedite”, respectiv motive de muncă, sănătate sau situații de urgență care trebuie justificate. Este una dintre măsurile pe care Executivul le consideră indispensabile pentru a limita circulația oamenilor și pentru a preveni creșterea contaminărilor.

Hotărârea ce priveşte ora de la care oamenii nu mai pot ieși din case va fi luată după o altă şedinţă. Este o restricție pe care mulți au cerut-o după închiderea barurilor și restaurantelor la ora 18.00 ani și care ar ajuta și în limitarea întâlnirilor private.

De altfel, transportul public din Italia este tot mai mult considerat de experţi şi decidenţi politici drept unul dintre spaţiile ce prezintă cel mai ridicat risc de infectare cu noul coronavirus, în contextul în care guvernul de la Roma încearcă să facă faţă unei creşteri a numărului de cazuri de COVID-19.

Citeşte şi: Transportul public, principalul factor de răspândire a coronavirusului în Italia. Politicienii sunt de acord cu părerea experţilor

 

Sursa: RomaniaTV

loading...