Orban, despre o posibilă carantină în Bucureşti: „Evaluăm măsurile adoptate”. Nicuşor Dan: „Poate fi impusă carantinarea zonală”

Orban, despre o posibilă carantină în Bucureşti: „Evaluăm măsurile adoptate”. Nicuşor Dan: „Poate fi impusă carantinarea zonală”

Premierul Ludovic Orban a vizitat, duminică, call-centre-ul DSP Bucureşti. El a ţpnut să le mulţumească voluntarilor de la Medicină care răspund cetăţenilor care au nevoie de informaţii despre coronavirus.

144 de voluntari vor lucra în două schimburi pentru a răspunde la cele 72 de telefoane care au fost operaţionalizate pentru a creşte gradul de răspuns la solicitările cetăţenilor, a anunţat premierul.

„Am făcut o vizită pentru a le mulţumi voluntarilor care ne ajută. Aici e asigurat un call-center cu 72 de posturi prin care se comunică cu cetăţenii municipiului Bucureşti”, a declarat Ludovic Orban, duminică, după o vizită la call-centre-ul DSP de pe Arena Naţională.

Acesta a precizat că este un call-center suplimentar faţă de cele care există deja.

 

Orban, despre carantinarea Capitalei: Vrem să evaluăm măsurile luate deja. Dacă noi măsuri sunt necesare analizăm și anunțăm

Premierul României Ludovic Orban atrage atenția că deși avem cazuri de infectare cu coronavirus numărul acestora nu este unul mare, iar ritmul de creștere al numărului de infectări nu e unul accelerat la fel ca în alte țări europene.

„Măsurile luate de diferite țări europene au fost luate în urma unei creșteri dramatice a numărului de cazuri. România nu se află în situația altor țări ca ritm de creștere și număr de infectări.

Noi am prevăzut astfel de măsuri. Am închis peste tot unde s-a depășit 3 la mie aceste activități, legate de baruri, restaurante.

Încă de la prelungirea stării de urgență am interzis evenimentele private – nunți, botezuri, evenimente private unde nu se respectă regulile de protecție sanitară.

Măsurile sunt condiționate de depășirea unui anumit indice de răspândire. Avem astfel de măsuri în vigoare.

În București vrem să vedem efectele măsurilor adoptate în urmă cu aproape două săptămâni, va exista deja o decizie legat de continuarea măsurilor care au fost adoptate. Dacă vor fi necesare alte măsuri, în urma analizelor pe care le vom face, vom lua decizii și le vom anunța.”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul i-a mulţumit primarului Capitalei, Nicuşor Dan, pentru că „a întărit capacitatea ambulanței, a luat măsuri și a suplimentat cu 40 de cadre medicale”.

„Îi mulţumesc domnului primar general că deja a luat decizii favorabile. A întărit capacitatea Ambulanţei, vrem să vedem cum face faţă Ambulanţa creşterii accentuate a numărului de solicitări. Domnul primar general a luat deja decizia de a suplimenta efectivele Ambulanţei cu 40 de cadre medicale din reţeaua şcolară a ASSMB”, a mai spus Orban.

 

Nicuşor Dan: Poate fi impusă carantinarea zonală în Bucureşti

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică dimineaţă, după o vizită la call-center-ul DSP, că autorităţile nu iau în calcul carantinarea Bucureştiului în ciuda creşterii numărului de cazuri COVID-19 în ultimele săptămâni. 

Nicuşor Dan a precizat însă că poate fi adoptată carantinarea zonală în Bucureşti.

„Ministerul Sănătății a implementat sau este în curs de implementare sistemul informatic care prezintă localizarea persoanelor infectate în timp real. Acest sistem mai are trei – patru zile până la momentul în care va fi complet funcțional. Dacă în urma acelui sistem o să vedem străzi sau o mare aglomerație sau mai multe străzi, putem lua decizia de carantinare locală. Nu carantinăm sectoare întregi. Poate fi impusă carantinarea zonală”, a spus Nicuşor Dan.

Nicușor Dan a adăugat că nu se pune problema carantinării unui sector întreg, ci este o ipoteză în care dacă pe o stradă sau mai multe este o incidență a infectărilor foarte mare. Întrebat cum se poate carantina, tehnic, o stradă sau mai multe străzi, noul primar a răspuns: „Poliția națională, Jandarmeria și Poliția locală știu să facă asta”.

 

Vizita premierului Orban şi a primarului Nicuşor Dan vine în contextul în care Capitala are cele mai multe cazuri COVID-19 de la începutul pandemiei de coronavirus în România. Mai mult, în ultimele zile numărul îmbolnăvirilor zilnice a crescut alarmant în Capitală. Joi au fost raportate peste 1.100 de noi cazuri, iar vineri au fost 900. 

Şcolile şi grădiniţele din Bucureşti rămân închise până luni inclusiv, iar o eventuală decizie privind prelungirea deciziei de mutare a cursurilor în online ar putea fi luată în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, care ar urma să fie organizată luni, 2 noiembrie, la Prefectura Capitalei. 

Citeşte şi: Şcolile rămân închise în Capitală. ISMB: E clar că luni se va vota prelungirea funcţionării în online

 

Nelu Tătaru, despre o eventuală carantinare pe sectoare în Bucureşti: „Suntem în evaluare. E greu de făcut”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că o eventuală carantinare pe sectoare a municipiului Bucureşti este greu de realizat.

„Suntem în evaluare. Din punctul meu de vedere, Bucureştiul este greu de diferenţiat în sectoare şi izolat, după cum este foarte greu de diferenţiat Bucureştiul de Ilfov în general. În acest moment suntem în perspectiva în care gestionăm fiecare caz în parte, facem izolarea sau carantinarea persoanelor, cu anchetă epidemiologică urmărită foarte clar şi monitorizarea prin medicul de familie”, a spus Nelu Tătaru.

Citeşte şi: Noi restricţii în România în contextul COVID. Tătaru: „Vom avea şedinţe mâine la Comitetul Naţional”. Ce se întâmplă la Bucureşti

Sursa: RomaniaTV

loading...