Reacţii de susţinere pentru Simona Halep, după ce sportiva a anunţat că a fost testată pozitiv cu Covid-19. VIDEO

Reacţii de susţinere pentru Simona Halep, după ce sportiva a anunţat că a fost testată pozitiv cu Covid-19. VIDEO

Prietenii apropiaţi dar şi mii de fani i-au urat imediat sănătate şi recuperare rapidă

Halep a anunţat că se simte bine

Simona Halep, pe Twitter: „Salutare, tuturor, voiam să vă anunţ că am fost testată pozitiv pentru COVID-19. Mă simt bine. Vom trece prin toate astea împreună”

Vestea a făcut rapid înconjurul globului.

Prietenii apropiaţi dar şi mii de fani i-au urat imediat sănătate şi recuperare rapidă. Printre ei, şi cea care i-a stat alături la cele mai importante partide. Nadia Comăneci, o altă sportivă de nota 10.

Simona e în România după ce a participat la Roland Garros, turneu la care a fost învinsă de cea care avea să ridice trofeul. Sportiva din Constanţa nu mai avea în plan să joace vreun meci oficial anul acesta.

Se antrena conştiincioasă însă zilnic, cu o rigurizate de mare campioană, aşa cum a făcut-o de la începutul pandemiei. Simona a vorbit în luna iulie cu Alessandra Stoicescu, alături de alţi doi mari campioni, Gică Hagi şi Ion Ţiriac, despre provocările aduse la nivel global de noul coronavirus dar şi despre temerile personale.

Simona Halep: „Mi-a fost teamă, apoi am încercat să înţeleg despre ce e vorba, să fac tot ce trebuie că mă protejez şi să fiu sigură că nu mi se întâmplă nimic. Şi m-am odihnit ceea ce într-un fel aveam nevoie. Mi-a fost frică pentru ai mei, pentru bunica, pentru bunicile mele, care sunt mai în vârstă”

Sportiva numărul 1 a României era conştientă că pericolul nu va trece de pe o zi pe alta.

Simona Halep: „Cred ca a fost un pic de inconstienta in momentul acela acolo la discoteca dar faptul ca au facut un turneu si au respectat regulile asa cum am inteles nu cred ca este un dezasstru. Daca se respecta regulile cred ca se pot face turnee, insa teama este si recunosc ca mi-e putin teama si la turneele care vin, dar o sa incerc sa depasesc acest lucru si sa incep sa invat sa traiesc cu aceasta boala pentru ca o sa fie in continuare, nu cred ca va disparea intr-o zi si o sa fie, o sa avem nevoie sa invatam sa traim cu aceasta perioada si in stilul acesta pentru ca trebuie sa ne protejam mult mai mult de acum incolo”

Simona Halep: „Să ne protejam, cred ca e cel mai important. In locurile inchise sa se poarte masca pentru ca ajuta foarte mult, virusul este mult mai prezent in aer intr-o incapere inchisa decat in aer liber si sa fim pozitivi. Cred ca e cel mai important lucru, sa nu lasam teama sa ne acopere, sa ne domine, dar totodata sa fim responsabili de ceea ce trebuie sa facem”

Simona Halep, Gică Hagi şi Ion Ţiriac au avut atunci şi un mesaj la unison pentru publicul Observator.

Simona Halep: „Haideţi să fim responsabili. Să avem grijă de noi şi de cei din jurul vostru! Pune masca!”

Următorul turneu pentru care Simona se pregăteşte va avea loc în Australia, la începutul anul următor, unde speră să câştige al treilea trofeu de grand slam.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected]

Sursa: Observator

loading...