Un minor de 16 ani a ucis o tânără, la Timișoara, pentru un telefon mobil și câțiva lei

Un minor de 16 ani a ucis o tânără, la Timișoara, pentru un telefon mobil și câțiva lei

Tânăra a fost ucisă pe drumul spre casă.

Localnicii nu au auzit strigătul de ajutor al tinerei.

Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Tânăra trecea aseară printr-o zonă puţin circulată, aflată în apropierea unui teren viran. Se întunecase deja de două ore, iar Strada Jean Monnet nu părea cel mai sigur loc pentru o femeie neînsoţită.

În timp ce mergea pe stradă, femeia a fost pur și simplu luată prin surprindere și nu a avut nicio șansă să scape din mâinile individului. A fost găsită în agonie, chiar pe marginea drumului, de un trecător care a și sunat la 112.

Echipajul chemat nu a putut să o ajute pe femeie. A murit pe drumul spre spital, în ambulanţă.

Medic: Au resuscitat victima aproximativ 45 de minute, fără succes.

Surprinzător, deşi în apropiere sunt locuinţe, nimeni nu a auzit strigătul ei de ajutor. Vecinii au aflat de grozăvie abia azi.

Localnicii spun că în zonă ar mai fi avut loc atacuri similare.

Atacatorul a fost prins la mai puţin de 24 de ore de la crimă şi a fost dus la audieri.

Sursa: Observator

loading...