Primul britanic infectat cu coronavirus a murit în urma unui accident

Primul britanic infectat cu coronavirus a murit în urma unui accident

Connor Reed, în vârstă de 26 de ani, este primul britanic care s-ar fi îmbolnăvit de COVID-19. Acesta ar fi fost infectat în timp ce lucra ca profesor în Wuhan, China. După ce s-a vindecat, tânărul  s-a întors în Marea Britanie și s-a dus la Universitatea Bangor din Țara Galilor pentru a-și continua studiile în chineză, potrivit Wales Online.

Mama lui Connor a confirmat că acesta a fost găsit mort în locuinţa sa de la universitate. 

„Cu tristețe vă anunț că frumosul nostru fiu Connor Reed a murit într-un tragic accident la Universitatea Bangor, la sfarsitul saptamanii”, este mesajul postat pe Facebook de mama lui Connor. 

Femeia spune că fiul ei a îndurat multe în ultimul an. 

„A avut multe de îndurat. În China s-a îmbolnăvit de Covid și a stat, în total, peste 20 de săptămâni în condiții stricte de izolare: 16 săptămâni de carantină dură în Wuhan, două săptămâni în Australia și alte trei săptămâni în Marea Britanie.

Avem inima frântă pentru că aventurile lui s-au încheiat la Universitatea Bangor, unde studia pentru o diplomă în limba chineză, într-un accident tragic, din câte se pare”, a spus mama tânărului.

Connor a fost infectat cu virusul la sfârșitul lunii noiembrie 2019. În acel moment nimeni nu ştia nimic despre misteriosul virus. 

„Nu știam ce este. Medicii nu știau ce este. Problema cu coronavirusul este că te faci mai bine, apoi starea ta se agravează”, și-a povestit el experiența a întoarcere în Marea Britanie.

Citeşte şi Avertismentul unui pneumolog: Recontaminările cu COVID dau forme mult mai severe ale virusului

Sursa: RomaniaTV

loading...