Soluție pentru îndrăgostiți: primul cuplu care se căsătorește oficial pe Zoom, după ce criza COVID i-a separat pe parteneri

Soluție pentru îndrăgostiți: primul cuplu care se căsătorește oficial pe Zoom, după ce criza COVID i-a separat pe parteneri

Un cuplu a devenit prima pereche de tineri care se căsătoresc online, deși locuiesc în țări diferite

Cei doi nu s-au mai văzut față în față de zece luni

Cele mai importante știri ale zilei, la Observator 19

Scott Marmon are 32 de ani și este din New York, în timp ce partenera sa, Agustina Montefiori, are 28 de ani și locuiește în Argentina. Cuplul a decis să facă pasul cel mare, în ciuda faptului că cei doi nu s-au mai văzut de zece luni. Singura soluție pentru a oficializa relația a fost căsătoria virtuală, notează dailymail.co.uk.

Astfel, ei au devenit primul cuplu care s-a căsătorit pe Zoom, pe timp de pandemie, deși se aflau în țări diferite.

Cei doi sunt împreună din 2017, când s-au întâlnit pentru prima dată în Denver, în timp ce Agustina se afla într-un schimb cultural.

Scott și-a cerut de soție iubita încă din luna ianuarie și plănuia să se mute în Argentina. Însă criza COVID le-a dat planurile peste cap, după ce granițele au fost închise.

Cum cuplul nu era căsătorit oficial, iar cei doi nu erau rude, nu s-au putut reuni până acum. Așa că au decis să facă acest lucru online. Le-a fost acordată chiar și o licență de căsătorie, pentru ca totul să fie valabil. Ceremonia video cu invitați virtuali a fost realizată printr-un apel ce a ținut aproximativ 19 ore.

„Nu au înțeles niciodată că iubitul meu venea să se căsătorească și să locuiască în această țară, nu călătorea ca turist”, a spus Agustina.

Tânăra a postat videoclipuri pe contul de Instagram, în care se pregătea pentru ceremonie.

Scott poate aplica acum pentru o viză de reîntregire a familiei.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected]

Sursa: Observator

loading...