Klaus Iohannis: Prima tranșă a vaccinului anti-Covid ajunge în România în primul trimestru al anului viitor

Klaus Iohannis: Prima tranșă a vaccinului anti-Covid ajunge în România în primul trimestru al anului viitor

Marți, 3 noiembrie 2020, a fost depășit pragul de 7.000 de noi infectări cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, în România.

Klaus Iohannis a chemat la consultări mai mulți specialiști din linia întâi în lupta cu epidemia de coronavirus.

Președintele Klaus Iohannis se adresează românilor în ziua cu un record absolut al infectărilor cu Covid-19, în ultimele 24 de ore: 7.733 de cazuri.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

Situația epidemiologică de la nivelul statelor UE se degradeaza rapid iar populatia e expusa unui risc major de infectare cu Covid.

În acest context, ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea unui vaccin anticovid-19, sigur și eficient, iar eforturile făcute la nivelul internațional confirmă dorința tuturor de a pune capăt acestei situații.

Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial și a capacității reduse de producție, vaccinul va ajunge în România, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor.

Toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe. Primii care vor fi vaccinați vor fi lucrătorii din sitemul medical și persoanele din grupele de risc.

Vaccinarea populației va începe cel mai devreme în primăvară. Vrem să ne asigurăm că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale.

Pentru a informa corect populația și a combate dezinformarea, e necesar un efort de comunicare transparent și eficient, și mă bazez și pe sprijinul vostru, mass media.

Ministrul Sănătății a prezentat pe larg strategia de vaccinare în România și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție.

Fac apel la personalul medical pentru a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Am cerut ministrului să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare.

Până la apariția vaccinului e imperativ să respectăm toate măsurile de protecție: igiena mâinilor, purtarea măștilor, evitarea aglomerațiilor, lucrul de la distanță, acolo unde e posibil

Despre Alegeri SUA 2020: Ne mai despart câteva ore până la aflarea numelui noului președinte al Statelor Unite ale Americii. Relația cu SUA e fundamentală pentru securitatea României. Administrația SUA, indiferent de coloratura politică, a susținut permanent România.

Întrebare: Se ia în calcul stabilirea unei politici comune la nivelul UE, în special în privința carantinării pe timpul nopții?

Klaus Iohannis: Domeniul sănătății e un domeniu de autoritate națională, măsurile pot fi corelate în măsura în care există o înțelegere între state. Nu am discutat modele de carantinare, fiecare stat are legislația națională. Important este să păstrăm libertatea de circulație și libertatea de circulație a mărfurilor, pentru că nu dorim să omorâm economiile europene.

Întrebare: Se ia în calcul amânarea alegerilor, dacă se depășesc 8.000 de cazuri Covid în 24 de ore?

Klaus Iohannis: În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor. Chiar azi au loc alegeri în SUA, o țară mult mai greu lovită de pandemie. Nu putem să ne legăm de un anumit număr, trebuie să vedem evoluția în întreg.

Întrebare: Ce statut vor avea cei care vor refuza să se vaccineze?

Klaus Iohannis: Pandemia se poate termina doar în două feluri. Fie dacă se îmbolnăvesc suficient de mulți, sau dacă se găsește un vaccin. A doua este metoda cea mai sigură, cea mai umană de a termina această pandemie. Măsurile luate până acum au fost luate pentru a atenua impactul, pentru a avea cât mai puține îmbolnăviri până vom avea vaccinul. Nu vaccinăm pe nimeni cu forța. UE va cumpăra acele vaccinuri care sunt sigure și eficiente.

Întrebare: Luați în calcul un lockdown temporar înaintea vaccinării?

Klaus Iohannis: Nu avem acum motive să impunem stare de urgență. Măsurile pe care le luăm sunt măsurile recomandate de experți pentru a ține extinderea pandemiei sub control.

Întrebare: Sunt necesare amenzi mai mari pentru cei care organizează petreceri în această perioadă?

Klaus Iohannis: Din păcate nu toată lumea înțelege. Unde nu există neînțelegere măsura de restricții trebuie impusă.

Întrebare: România înregistrează un număr foarte mare de morți, deși numărul celor infectați nu e atât de mare, comparativ cu alte state. Ce explicații oferă specialiștii?

Klaus Iohannis: Explicațiile se găsesc fără să fii mare specialist. Din ultimii 30 de ani, 20 și ceva de ani România a fost condusă de PSD care a avut o politică sanitară proastă. Drept pentru care suntem în coada clasamentului în ceea ce privește sănătatea publică.

În curs de actualizare.

Sursa: Observator

loading...