Producătorii de varză, afectați din cauza pandemiei

Producătorii de varză, afectați din cauza pandemiei

Oamenii încearcă să o vândă direct de pe câmp.

Au scăzut chiar şi preţul: o vând chiar şi cu 50 de bani – un leu kilogramul. 

Legumicultorii din Băleşti sunt cunoscuţi în toată Oltenia pentru varza de toamnă pe care o cultivă de generaţii întregi. În acest an, nu doar pandemia le-a ştirbit serios din profitul de altădată, ci şi capriciile vremii.

Dacă în alţi ani, la început de noiembrie, varza din Băleşti era deja culeasă şi vândută, acum deşi este mai puţină, agricultorii se plâng că nu au cui s-o vândă.

În pieţe, rar mai merg cu varza. Oamenii încearcă să o vândă direct de pe câmp. Au scăzut chiar şi preţul: o vând chiar şi cu 50 de bani – un leu kilogramul.

Agricultor: Nu se mai caută cum se căuta odată, nu mai bagă, lumea a aruncat multă. Patronii nu mai cumpără. Aşa jumătate se ducea la restaurante

Cea mai mare lovitură a venit din partea lanţurilor de restaurante, unde se ducea, în fiecare an, mare parte din recolta agricultorilor. Cum au stat cu localurile mai mult închise, nici măcar nu şi-au mai făcut provizii pentru iarnă.

Agricultor: Toate restaurantele s-au închis şi nu se mai ia nici 20%. Ne chinuim. O dăm ba de-acasă pentru micii gospodari, câte 60-70 de verze. Este greu, greu

Reporter: Vă mai recuperaţi investiţia anul asta?

Agricultor: Nu, nu se recuperează anul acesta, nu

Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti: Industria Horeca este la pământ din cauza pandemiei şi acest lucru a dus şi la afectarea producătorilor care au această recoltă cu varză. Erau cumpărători serioşi pentru că luau cantităţi însemnate pentru a conserva varza

Aşa s-a ajuns ca tone întregi de legume să fie lăsate să putrezească pe câmpuri pentru că afacerea nu mai este deloc profitabilă pentru agricultori.

Sursa: Observator

loading...