Incendii pe bandă rulantă, în judeţul Mureş. O casă şi o cabană au fost mistuite de flăcări

Incendii pe bandă rulantă, în judeţul Mureş. O casă şi o cabană au fost mistuite de flăcări

O casă din Petelea, judeţul Mureş, a ars din temelii

Un incendiu a izbucnit şi la o cabană, lângă Târgu Mureş 

Alarma s-a dat în localitatea Petelea, din judeţul Mureş. O casă a fost cuprinsă în întregime de flăcări.

Florin Boar, plutonier adjutant şef ISU Mureş: Când am ajuns la locul intervenţiei, ardea o casă generalizat, cu pericol de propagare la o anexă. Am fost expuşi la mai multe pericole, pentru că nu ştiam ce este în casă, nu ştiam dacă sunt butelii. A avut foc în sobă şi a depozitat lângă sobă nişte materiale combustibile, nişte pături care au luat foc.

Unii localnici spun că proprietarul ar fi pus focul intenţionat, după nişte certuri cu familia. Bărbatul ar fi consumat alcool înainte de a face gestul necugetat.

”Are probleme în familie”, a spus un localnic.

Ceva mai târziu, alarma se dă din nou. Un alt incendiu izbucneşte, de această dată la o cabană lângă Târgu Mureş. Cabana a ars din temelii.

Pompierii au avut o intervenţie dificilă, din cauza drumului impracticabil. Autospecialele au rămas la mai bine de un kilometru de incendiu, iar apa a fost transportată de acolo.

Dorin Florea, plutonier adjutant ISU Mureş: Am fost nevoiţi să apelăm la autospeciala din dotare UTV destinată intervenţiei off-road. Totodată au venit în sprijinul nostru şi două echipaje de la off-road Târgu Mureş, intervenţia desfăşurându-se cu dificultate datorită lipsei apei.

Din fericire, nu au fost victime în niciunul dintre incendii.

Sursa: Observator

loading...