Gabriela Szabo a fost diagnosticată cu Covid-19: „Nu știu ce să mai cred. Aveți grijă de voi”

Gabriela Szabo a fost diagnosticată cu Covid-19: „Nu știu ce să mai cred. Aveți grijă de voi”

Fosta atletă a făcut anunțul printr-o postare pe Facebook.

Gabriela Szabo a transmis că se simte bine și că se izolează la domiciliu în următoarele două săptămâni.

„Îmi pare rău să vă dau vești mai puțin bune. Știu că nu aveți chef de așa ceva. Dar oare cine are? Din păcate trebuie să ne obișnuim cu astfel de noutăți în această perioadă. În ciuda faptului că ne protejăm, că avem grijă de noi și de cei din jurul nostru, că respectăm cu sfințenie măsurile impuse de autorități, iată, nu suntem feriți în niciun fel de acest virus care ne-a dat viețile peste cap. Am ținut să aflați despre starea mea de sănătate de la mine și nu din alte surse”, a scris fosta campioana olimpică la atletism, într-un mesaj postat pe Facebook.

Gabriela Szabo scrie că se simte bine și că se vede nevoită să stea acasă.

„În următoarele două săptămâni mă văd nevoită să stau acasă. Sunt bine. Încă sunt bine. Și sper să fiu așa și peste 14 zile, când, teoretic, pot spune: . Nu știu ce să mai cred. Aveți grijă de voi, de cei din jurul vostru, protejați-vă. Să ne auzim cu bine”, a mai scris Gabriela Szabo, în prezent director general al clubului CSM București.

Citește și: Larisa Iordache are coronavirus. Gimnasta a fost testată pozitiv înainte de un concurs

Sursa: Observator

loading...