Klaus Iohannis: Sunt necesare măsuri mai ferme, circulația restricționată noaptea, magazinele închise după ora 21. Video

Klaus Iohannis: Sunt necesare măsuri mai ferme, circulația restricționată noaptea, magazinele închise după ora 21. Video

Klaus Iohannis a anunțat că şcolile trebuie să treacă toate în online, angajaţii la telemuncă, iar circulaţia pe timp de noapte să fie restricţionată.

De asemenea, portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă.

Președintele Klaus Iohannis a menționat, printre măsurile luate în calcul de autorități, limitarea circulației pe timpul nopții în unele zone, închiderea magazinelor după ora 21 și portul măștii de protecție peste tot în țară, în toate locurile publice.

Declarații de presă susținute de președintele României Klaus Iohannis, și de premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de guvern din 05 noiembrie #KlausIohannis #LudovicOrban #SedintadeGuvern #PalatulVictoria Declarații de presă susținute de președintele României, Klaus Iohannis, și de premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de guvern din 05 noiembrie #KlausIohannis #LudovicOrban #SedintadeGuvern #PalatulVictoria Publicată de Guvernul României pe Joi, 5 noiembrie 2020

”Trebuie să fim foarte realişti – sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan national precum şcolile să treacă toate în online. Angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00. Circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată. Petrecerile, şi cele publice şi cele private, trebuie interzise. Târgurile şi pieţele trebuie închise. Portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri din interior, cum e aici în sala Guvernului sau în exterior. Portul măştii trebuie să fie generalizat şi obligatoriu, iar firmele trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mica, permiţând distanţarea între persoane”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la ședința de Guvern de joi seară.

Iohannis a subliniat că nu dorește închiderea economiei, ci ”luarea unor măsuri prin care oamenii să fie protejați”.

Despre organizarea alegerilor parlamentare, Iohannis a afirmat că ”democrația nu poate fi pusă în paranteză, ea trebuie garantată și se garantează prin alegeri libere”.

”Națiunile puternice țin la alegeri democratice chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile din SUA? În SUA alegerile au avut loc în condițiile în care au aproape 100.000 de cazuri pe zi și totuși alegerile s-au organizat și au avut o prezență record și dacă v-ați uitat la televizor ați văzut lume multă la alegeri, disciplinați, la distanță, toți cu mască”, a spus Klaus Iohannis.

Autoritățile vor lua decizia ca circulația să fi închisă noaptea acolo unde rata de incidentă e de 3 la mia de locuitori, și pe timp de zi acolo unde rata e de 6 la mia de locuitori.

Toate măsurile anunțate de președintele Klaus Iohannis vor intra în vigoare de luni, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Măsurile anunțate de președintele Klaus Iohannis urmează să fie propuse în ședința Consiliului Național pentru Situații de Urgențe și mai apoi aprobate în ședința de guvern.

Joi, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 9.714 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 121 de decese şi 1.014 pacienţi internaţi la ATI.

Sursa: Observator

loading...