România, pe primul loc în Europa la numărul de copii uciși în accidente rutiere

România, pe primul loc în Europa la numărul de copii uciși în accidente rutiere

Părinții trebuie să fie extrem de atenți cum montează scaunul pentru copii

România a ajuns ţara din Europa cu cei mai mulţi minori ucişi în accidente rutiere

Cele mai importante știri ale zile sunt la Observator 19

Sunt imagini care ar trebuie să le dea de gândit părinţilor care consideră că este suficient să îşi pună doar ei centura de siguranţă. Pericoul pândeşte chiar şi în cazul celor care folosesc scaune auto, dacă acestea nu sunt instalate corect. Pentru ca cei mici să fie protejaţi, scaunul trebuie montat cu spatele spre direcţia de mers.

Legea spune că cei mici care au până la 1 metru şi 35 de centimetri înălţime trebuie transportaţi în scaune speciale. Iar cei mai înalţi trebuie fixaţi cu centura, pe scaunul din spate.

Roxana Șotreanu, Certified Educator in Parenting: Atenție, niciodată nu transportăm copilul în mașînă în landou, ci doar în scoici. Scoică trebuie să fie testată și să fi trecut cu brio testul de impact.

Pentru că nu toţi ţin cont de reguli, România a ajuns ţara din Europa cu cei mai mulţi copii ucişi în accidente rutiere – 27 de cazuri de victime minore la un milion de locuitori. Chiar şi atunci când nu sunt fatale, copiii pot rămâne cu traume în urma accidentelor, avertizează psihologii.

Vorbim aici despre o eventuală traumă intensă, neobişnuită, pe care copilul o poate trăi şi care poate reacţiona mai târziu prin simptome precum frica intensă, irascibilitate. Pot apărea coşmarurile, dar şi retrăirea persistentă a evenimentului traumatic.

Peste 8.000 de copii au murit în accidente rutiere produse în Europa, în ultimii zece ani. Jumătate erau pasageri într-un autoturism, iar restul pietoni sau biciclişti.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected]

Sursa: Observator

loading...