Statele membre UE care nu respectă statul de drept pot pierde accesul la fonduri europene. Liderii europeni au ajuns la un acord

Statele membre UE care nu respectă statul de drept pot pierde accesul la fonduri europene. Liderii europeni au ajuns la un acord

UE vrea să protejeze, astfel, bunăstarea comună de efectele încălcărilor statului de drept, cum e corpuţia. Comisia Europeană va monitoriza acest aspect şi va propune sancţionarea statelor.

Comisia pentru Control Bugetar a PE a anunţat acordul pe Twitter. Eurodeputatul finlandez Petri Sarvamaa (Grupul PPE), unul dintre raportorii PE în acest dosar, a scris pe Twitter: „Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE au ajuns la un acord istoric pentru UE”.

„Am reuşit să obţinem condiţionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept în ţările membre. Scopul nostru era un mecanism eficient, iar acum l-am îndeplinit”, a adăugat el.

„Nu am făcut compromisuri cu privire la valori: ne-am asigurat că statul de drept este văzut în contextul tuturor valorilor UE consacrate în tratate, precum independența sistemului judiciar. Fiecare încălcare a statului de drept va fi acoperită de mecanism, de la încălcări individuale la încălcări sistemice sau recurente pentru care nu a existat până acum niciun mecanism”, a mai spus Sarvamaa, potrivit unui comunicat de presă.

„Pentru noi a fost vital ca beneficiarii finali să nu fie pedepsiți pentru faptele greșite ale guvernelor lor și să primească în continuare fonduri care le-au fost promise și pe care se bazează, chiar și după declanșarea mecanismului de condiționalitate. Putem spune cu mândrie că am obținut un sistem puternic care să le garanteze protecția”, a spus co-raportorul Eider Gardiazabal Rubial (S&D, Spania)

„Cetățenii europeni se așteaptă ca noi să condiționăm plata fondurilor UE cu respectarea statului de drept. Mecanismul convenit astăzi face exact asta”, a adăugat Gardiazabal Rubial.

 

Sursa: RomaniaTV

loading...