Tătaru, despre un posibil lockdown în România la 10.000 de infectări: „Când vom avea cazuri multe în ATI, vedem ce facem”

Tătaru, despre un posibil lockdown în România la 10.000 de infectări: „Când vom avea cazuri multe în ATI, vedem ce facem”

Impunerea unui lockdown în România depinde sistemul sanitar și de nivelul de răspuns al acestuia.

Nelu Tătaru: Sunt nişte reguli care trebuie respectate.

”Încă suntem într-un moment în care putem gestiona lucrurile pentru a nu se ajunge la lockdown nici măcar după alegerile parlamentare”, a declarat Nelu Tătaru la Zalău.

Ministrul spune, însă, că totul se va schimba dacă sistemul medical va fi colmatat.

”Nu urmărim şi nu cred că vom avea un lockdown, dar noi va trebui, fiecare dintre noi, prin componenta noastră pe care o putem aduce, prin acest efort, să nu ajungem nici măcar la anumite carantinări de localităţi. Suntem într-un moment în care putem gestiona acest lucruri, dar nu putem gestiona singuri ca parte medicală. Este şi o parte a populaţiei civile. Sunt nişte reguli care trebuie respectate”, a spus Nelu Tătaru.

Întrebat dacă nu se va impune lockdown-ul dacă România va trece de 10.000 de cazuri pe zi, ministrul a spus că totul depinde de sistemul sanitar și de nivelul de răspuns al acestuia.

„Depinde foarte mult ce înseamnă acel prag de 10.000, dacă acel prag de 10.000 sunt (pacienți – n.r.) simptomatici, sunt izolaţi, sunt carantinaţi sau dacă acel prag de 10.000 va colmata sistemul medical. Atunci va fi diferit”, a conchis ministrul Sănătății.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected]

Sursa: Observator

loading...