Ministrul Muncii: Bugetarii nu vor mai primi unele sporuri dacă lucrează de acasă sau prin telemuncă

Ministrul Muncii: Bugetarii nu vor mai primi unele sporuri dacă lucrează de acasă sau prin telemuncă

„Îi rog pe angajatori, mai ales pe cei din instituţiile publice, să comunice angajaţilor care sunt avantajele, şi anume că îşi pot continua activitatea, şi care sunt, mai ales pentru sistemul public, repercusiunile cu privire la nivelul salarial. E vorba de sporuri.Unele sporuri au legătură cu spaţiul de lucru din instituţiile publice, cum ar fi de exemplu, cel care priveşte condiţiile speciale, aşa numitul spor de antenă, respectiv indemnizaţia de hrană”, a precizat Violeta Alexandru, în cadrul unei conferinţe de presă.

Violeta Alexandru: „Nu ne dorim să întrerupem activitatea”

Ministrul Muncii a precizat că dorinţa autorităţilor este „să se înţeleagă că obiectivul este protejarea sănătăţii populaţiei. Sănătatea populaţiei înseamnă evitarea zonelor aglomerate”.

„Nu ne dorim să întrerupem activitatea companiilor şi nici a angajaţilor astfel încât ei să sufere peste câteva săptămâni la ziua de salariu atunci când nu mai încasează sumele pe care se bazau.Nu ne dorim să întrerupem activitatea, de aceea am gândit să reglementăm în continuare obligaţia angajatorului de a organiza echipa sa de lucru astfel încât oamenii să poată lucra de acasă sau din alte spaţii fără să le fie afectate drepturile”, a precizat Violeta Alexandru.

De asemenea, ministrul a afirmat că a solicitat Inspecției Muncii să elaboreze un ghid pentru angajatori, așa încât să știe care sunt modificările necesare în sistemul REVISAL, pentru încadrarea în telemuncă sau muncă la domiciliu.”Am cerut Inspecţiei Muncii să elaboreze şi să afişeze chiar de astăzi, şi vor verifica acest lucru, un ghid care să explice angajatorilor şi care să fie la dispoziţia angajaţilor în măsura în care doresc să se asigure că angajatorii fac ce trebuie şi iau măsurile corespunzătoare, din care să rezulte ce trebuie modificat în Revisal atunci când persoana trece în regim de muncă la domiciliu, respectiv în telecmunăSunt câteva modificări care trebuie incluse în platforma salariaţilor din România. Vreau să fie foarte clar pentru a nu exista nicio problemă ulterior aceastei perioade”, a mai precizat ministrul Muncii.

Cîţu: „Măsurile anunţate de PSD vor avea un impact devastator asupra românilor. PSD înseamnă TAXE multe şi mari”

Sursa: RomaniaTV

loading...