Reacţiile marilor lideri ai lumii după ce Joe Biden a anunţat că e noul preşedinte al Statelor Unite. „Democraţia a învins”

Reacţiile marilor lideri ai lumii după ce Joe Biden a anunţat că e noul preşedinte al Statelor Unite. „Democraţia a învins”

Reacţiile marilor lideri ai lumii

Barack Obama i-a sunat pe Joe Biden şi pe vicepreşedintele Kamala Harris să-i felicite pentru rezultatul obţinut, înainte de a transmite felicitările şi public, pe pagina sa de Facebook.

„Nu puteam fi mai mândru să-l felicit pe viitorul nostru preşedinte, Joe Biden, şi pe următoarea Primă Doamnă, Jill Biden.

De asemenea, nu puteam să fiu mai mândru să o felicit pe Kamala Harris şi pe Doug Emhoff. La aceste alegeri, în circumstanţe care nu au mai fost experimentate până acum, americanii au fost prezenţi într-un număr nemaivăzut până acum. Şi odată ce fiecare vot va fi numărat, preşedintele ales, Joe Biden, şi vicepreşedintele Harris vor fi câştigat o victorie istorică şi decisivă.

Democraţia are nevoie de noi toţi mai mult decât a avut vreodată. Iar Michelle şi cu mine îl vom sprijini pe viitorul Preşedinte şi pe Prima Doamnă aşa cum putem”, a scris Obama.

Şi preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut câteva cuvinte pentru câştigătorul din SUA. „Felicitări preşedintelui ales Joe Biden pentru victoria sa. Aştept cu nerăbdare să consolidăm în continuare puternicul şi dinamicul nostru Parteneriat Strategic în toate dimensiunile sale. România va continua să lucreze pentru a consolida securitatea, prosperitatea şi rezistenţa comunităţii noastre transatlantice”, a scris Iohannis pe contul său de Twitter.

Bill Clinton, cel de-al 42-lea preşedinte al SUA – „America a vorbit şi democraţia a învins. Acum avem un preşedinte ales şi un vicepreşedinte ales care vor servi tuturor şi ne vor aduce pe toţi împreună. Felicitări lui Joe Biden şi Kamala Harris pentru victoria importantă!”.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO – „Îl felicit pe Joe Biden pentru câştigarea funcţiei de nou preşedinte al SUA şi pe Kamala Harris, ca vicepreşedinte. Îl cunosc pe Joe Biden ca fiind un puternic susţinător al Alianţei noastre şi aştept să lucrez îndeaproape cu el. Un NATO puternic este bun atât pentru America de Nord, cât şi pentru Europa”.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii – „Felicitări pentru Joe Biden pentru alegerea sa ca preşedinte al Statelor Unite şi pentru Kamala Harris pentru câştigul ei istoric. SUA este cel mai important aliat al nostru şi aştept să lucrăm împreună pe priorităţile noastre, de la schimbarea climatică până la comerţ şi securitate”.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei – „Americanii şi-au ales preşedintele. Felicitări Joe Biden şi Kamala Harris! Avem o mulţime de lucruri de făcut pentru a depăşi provocările din ziua de azi. Hai să lucrăm împreună!”.

Partidul premierului ungar Viktor Orban – „Sperăm ca administraţia lui Joe Biden să nu distrugă aceste realizări comune din raţiuni ideologice”, a declarat şeful pentru comunicare al partidului Fidesz, Istvan Hollik, într-o notă succintă în care i-a mulţumit lui Trump pentru activitatea sa din ultimii patru ani şi în care nu l-a felicitat pe preşedintele ales Joe Biden.

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei – „Felicitări lui Joe Biden pentru campania prezidenţială de succes. În timp ce aşteptăm nominalizarea din partea Colegiului Electoral, Polonia este determinată să menţină un parteneriat strategic PL-SUA la nivel înalt şi calitativ pentru o alianţă şi mai puternică”.

 

 

 

Sursa: RomaniaTV

loading...