Sfinţii Mihail şi Gavriil 2020. Tradiţii şi superstiţii. Ce li se întâmplă celor care nu respectă sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli

Sfinţii Mihail şi Gavriil 2020. Tradiţii şi superstiţii. Ce li se întâmplă celor care nu respectă sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli

Sfinţii Mihail şi Gavriil 2020. Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt consideraţi păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, există credinţa că ziua de 8 noiembrie este cea mai potrivită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai după trecerea la cele veşnice. 

Sfinţii Mihail şi Gavriil 2020. Ziua în care se coace turta areţilor

Despre Arhanghelul Mihail se știe că este conducătorul oștilor cerești-îngerești, iar despre Arhanghelul Gavriil știm că este vestitorul Fecioarei Maria că va naște pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Se obișnuiește ca în ziua de Sfântul Mihail și Gavriil, sau în ajunul sărbătorii de Sfântul Mihail și Gavriil, să se împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular “Moșii de Arhangheli”.

Citeste si CALENDAR ORTODOX NOIEMBRIE 2020. Sărbători religioase în NOIEMBRIE 2020. Tradiţii de Vracev, Filipii de toamnă, Sărbătoarea tâlharilor

Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil se aprind lumânări atât pentru oamenii în viață, cât și pentru cei trecuți în neființă fără lumânare sau dispăruți în împrejurări năprasnice.

Altfel, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil se făcea marea pomenire pentru toți morții din familie.

Prin unele zone din Transilvania se coace, de Sfinții Mihail și Gavriil, turta areților, areții fiind numele berbecilor despărțiți de oi. În această zi areții se împreună din nou cu oile, iar turta din grâu sau din porumb , gata coaptă și rumenită, se aruncă între oi. Superstiția spune că dacă, această turtă, va cădea cu fața în sus, oilor le va merge bine când vor făta, dacă însă va cădea cu fața în jos, se spune că le va merge rău.

Sfinţii Mihail şi Gavriil 2020. Ce se întâmplă în pragul morţii cu cei care nu au respectat sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli în timpul vieţii

Se spune că cel care nu respectă această mare sărbătoare şi lucrează, se va chinui în ceasul morții până la ieșirea sufletului.

Despre Arhanghelul Mihail se spune că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă.

Se crede că în stânga stă diavolul, gata să înşface sufletul celui care trece în nefiinţă, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor de la aceastmoarte, retezându-i Diavolului capul cu sabia. Se spune că respectiva încăpere se umple de sânge, motiv pentru care totul trebuie spălat şi curăţat. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Arhanghelul Mihail stă la picioarele lor.

Aceasta, pentru că, potrivit credinţei populare, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.

Sursa: RomaniaTV

loading...