Vaccinul rusesc împotriva coronavirusului are o eficienţă de peste 90%. Explicaţiile experţilor din Rusia

Vaccinul rusesc împotriva coronavirusului are o eficienţă de peste 90%. Explicaţiile experţilor din Rusia

Anunţul oficialilor ruşi vine în contextul în care contexul în care grupurile farmaceutice Pfizer Inc. şi BioNTech au precizat că vaccinul lor experimental, dezvoltat împotriva COVID-19, are o eficienţă de peste 90 la sută, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.”Ne ocupăm de monitorizarea eficienţei vaccinului Sputnik V în rândul cetăţenilor care l-au primit în cadrul programului de vaccinare în masă.

În baza observaţiilor noastre, eficienţa sa este la rândul ei tot de peste 90%. Apariţia pe piaţă a unui alt vaccin eficient reprezintă o veste bună pentru toată lumea”, a declarat Oksana Drapkina, directoarea institutului de cercetări medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Rusia cere OMS accelerarea înregistrării vaccinului său anti-Covid, Sputnik V. Anunţul autorităţilor de la Moscova

Vaccinul Sputnik V se află deja pe piaţa internă din Rusia, cu toate că studiile clinice pe faza 3 nu au fost încheiate încă.

De altfel, Alexander Gintsburg, directorul Institutului Gamaleia din Moscova, care a creat vaccinul Sputnik V, a salutat anunţul făcut luni de grupul american Pfizer.”În viitorul apropiat, ne aşteptăm să publicăm rezultatele interimare ale studiului post-înregistrare pentru vaccinul Sputnik V, aşa-numitele studii de fază 3. Sunt sigur că nivelul său de eficienţă va fi la rândul său ridicat”, a adăugat Gintsburg, conform sursei citate.

Rusia se pregăteşte să publice rezultatele preliminare ale unui studiu clinic de amploare, de fază 3, în această lună.

Vaccinul Sputnik V este testat pe un eşantion de 40.000 de persoane la Moscova.

Russia’s Sputnik coronavirus vaccine gets a Twitter account Russia is launching a social media campaign to boost awareness of one of the country’s coronavirus vaccine candidates, Sputnik V, which it claims is the first vaccine appro… https://t.co/5sqRw0GoPn via @POLITICOEurope pic.twitter.com/21TjZX1X31

— EUwatch (@EUwatchers) November 9, 2020

Coronavirus. Ungaria a anunţat că va achiziţiona vaccinul rusesc, primele doze le va primi luna viitoare

Sursa: RomaniaTV

loading...