Zeci de politişti, trimişi în judecată pentru că au primit mită tort de nuntă, prăjituri şi concentrate de pui

Zeci de politişti, trimişi în judecată pentru că au primit mită tort de nuntă, prăjituri şi concentrate de pui

Procurorii anticorupţie îi acuză pe cei zece agenţi că au luat mită pentru a trece cu vederea infracțiuni rutiere. Unul dintre polițiști ar fi primit mită un tort pentru nuntă, iar altul saci cu concentrate pentru pui, potrivit Mediafax.

„În perioada 2015 – 2016, inculpații polițiști, cu ocazia efectuării activității de control a traficului rutier pe raza municipiului Craiova şi judeţului Dolj, nu au sancţionat conducători auto pentru abaterile constatate sau au omis, cu ştiinţă, să menţioneze în procesele – verbale de constatare a contravenţiilor rutiere, în ce au constat, în concret, faptele săvârşite, pe care nu le-au individualizat. Menționăm că o parte a conducătorilor auto opriţi în trafic erau cunoștințe ale agenților de poliție”, se arată într-un comunicat al DNA.

De asemenea, polițiștii i-ar fi sancționat pe șoferi cu avertisment, ca pietoni, deşi aceştia au fost opriţi în trafic pentru săvârşirea unor contravenții în calitate de conducători auto.

Citeşte şi: Flagrant ratat de DNA. Dorin Cocoş îi trimitea şpaga lui Nicolae Bănicioiu într-o cutie cu bomboanele lui preferate

Tort de nuntă, prăjituri şi concentrate de pui, mită pentru poliţişti

În unele cazuri, agenţii de poliţie au pretins şi primit diverse bunuri și bani de la șoferii opriţi în trafic. De exemplu, un agent a pretins și a primit 30 de saci cu concentrat pentru pui, în condițiile în care un sac costă aproximativ 30 de lei, potrivit Mediafax.

Un alt șofer prins de poliţişti în timp ce depășea pe linie continuă l-a răsplătit de agentul care a acceptat să nu-i reţină permisul cu prăjituri și tortul pentru nuntă, potrivit sursei citate. 

Citeşte şi: Poliţişti de la Rutieră, acuzaţi că au primit pizza drept mită. Doi agenţi au fost reţinuţi de DNA

Sursa: RomaniaTV

loading...