Deputatul PNL Adriana Săftoiu a votat proiectul social-democraţilor: „Am votat pentru deschiderea pieţelor. M-au convins”

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a votat proiectul social-democraţilor: „Am votat pentru deschiderea pieţelor. M-au convins”

„Am votat pentru deschiderea piețelor. M-au convins colegii mei prin mesajele de pe grupul de WhatsApp și prin votul lor favorabil din comisiile de specialitate. Că în plen au votat precum degetul ridicat e altă problemă și nu e a mea, pe mine m-au convins atunci când au gândit și am votat „pentru” legea pe care au confirmat-o în comisii”, a scris Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un raport de admitere la proiectul de lege care aprobă OUG 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare.

Un amendament al lui Marcel Ciolacu şi senatorul PSD Daniel Zamfir admis prevede ca pieţele în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante şi talciocurile să rămână deschise în perioada stării de alertă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Iniţiativa legislativă a primit votul decizional de adoptare în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor. Legea merge la promulgare.

Reacţia liberalilor la votul Camerei Deputaţilor

Liberalii au luat foc când au aflat că amendamentul depus de Marcel Ciolacu privind redeschiderea piețelor în spațiile deschise a fost aprobat de Camera Deputaților. Cei din PNL au explicat că nu se închid piețele, așa cum spun social-democrații, ci doar se mută anumite tarabe din spațiile închise în cele deschise.

„Astăzi (marţi – n.r.), prin amendamentul votat în Parlament privind redeschiderea pieţelor din spaţii închise, PSD a demonstrat încă o dată că populismul este mai important decât sfaturile specialiştilor şi sănătatea oamenilor. PSD pune, din nou, beţe în roate oricăror măsuri de protecţie propuse de specialiştii epidemiologi. Camera Deputaţilor a aprobat un amendament depus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu privind redeschiderea pieţelor din spaţiile închise. Medicii şi epidemiologii au cerut autorităţilor să intervină în acele locuri în care nu se respectă regulile sanitare, adică acolo unde există un risc de infectare foarte mare. Astfel de locuri sunt pieţele din întreaga ţară. Din păcate, majoritatea vânzătorilor şi mare parte dintre cumpărători nu poartă mască, în ideea că se află în aer liber, deşi pieţele sunt în interior”, au transmis cei din PNL.

Sursa: RomaniaTV

loading...