Robert Cazanciuc, preşedintele Senatului: „Iniţiativa Fără Penali poate fi votată şi fără raportul Comisiilor”

Robert Cazanciuc, preşedintele Senatului: „Iniţiativa Fără Penali poate fi votată şi fără raportul Comisiilor”

„Poate fi discutată în plen și fără un raport, nu este o problemă. Decizia a fost unanimă a liderilor de a discuta acest proiect și fără raport. Bineînțeles că se poate și vota. Parlamentarii PSD vor fi astăzi prezenți la vot. După cum știți, PSD are în prezent la grupul senatorial 59 de membri. Ca această inițiativă să treacă, are nevoie de 90 de voturi, pentru că este vorba de o lege constituțională”, a declarat Robert Cazanciuc.

El a amintit că PSD a votat și în Camera Deputaților acest proiect de revizuire a Constituției.

„De altfel, noi am și propus să organizăm referendumul pe 23 august, dar forțele de dreapta s-au opus la vremea respectivă pe motiv de pandemie. Așteptăm ca și celelalte partide să urmeze exemplul PSD și să nu aibă pe listele de parlamentare persoane trimise în judecată. Am văzut o declarație a domnului Barna zilele trecute, care spunea că se așteaptă să fie chemat la DNA, adică să fie penal. Sperăm că USR va lua o decizie în acord cu inițiativa „Fără penali în funcții publice”, dacă domnul Barna va fi penal, așa cum declara domnia sa zilele trecute”, a subliniat Cazanciuc.

Președintele interimar al Senatului a mai spus că, dacă această inițiativă astăzi va întruni numărul de voturi necesare, ea va merge la Curtea Constituțională pentru examinare de conformitate în raport cu textul legii fundamentale. Curtea are cinci zile pentru a examina.

„Referendumul se poate organiza în ultima duminică a celor 30 de zile prevăzute de legea referendumului”, a conchis Cazanciuc.

Citeşte şi: Senatul are pe ordinea de zi a plenului de miercuri iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

Sursa: RomaniaTV

loading...