Medicul şef al UPU Sibiu a demisionat

Medicul şef al UPU Sibiu a demisionat

Medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a celui mai mare spital public din judeţul Sibiu şi-a dat demisia. „E înregistrată (demisia – n.r.) ieri. (…) Astăzi o să desemnăm prin decizie un alt medic şef interimar la UPU, pe doctorul Roşca Constantin”, a precizat Liliana Coldea.

Întrebată dacă această schimbare de la conducerea UPU va afecta în vreun fel calitatea actului medical oferit pacienţilor, Liliana Coldea a declarat: „Nu, sub nicio formă”.

Medicul Bogdan Csillag a demisionat din funcţia de şef al UPU, dar rămâne în echipa de doctori a secţiei, fiind recunoscut cu experienţă în medicina de urgenţă, nu doar în UPU şi la SMURD Sibiu.

DSP a sunat să afle cum se simte un pacient care murise de câteva zile

Medicul Constantin Roşca, care urmează să fie desemnat şef interimar, a mai ocupat această funcţie, însă a refuzat să îşi mai prelungească mandatul. Şi acesta are experienţă în UPU Sibiu.

UPU a SCJU este principalul loc unde merg cei mai mulţi pacienţi din tot judeţul Sibiu, în special cei cu COVID-19 sau suspecţi de această boală. În ultimele zile, aici au fost şi peste 300 de pacienţi care au avut nevoie de asistenţă medicală, mulţi dintre ei acuzând simptome de COVID-19. Atât de mulţi oameni se adresează UPU Sibiu, încât a fost nevoie ca să se transforme în săli de aşteptare un chioşc şi containere aduse în curtea spitalului. Mai mult, există chiar pacienţi cu COVID-19 spitalizaţi în saloane amenajate într-un container aflat lângă UPU Sibiu.

Sibiul este judeţul cu cea mai mare rată de infectare din România, de peste 7 la mia de locuitori, potrivit datelor oficiale de miercuri.

Sursa: RomaniaTV

loading...