NEWS ALERT! Incendiu cu 10 morți la ATI, în Neamț. Medic cu arsuri grave, după ce a încercat cu prețul vieții să scoată pacienții din foc. (Video)

NEWS ALERT! Incendiu cu 10 morți la ATI, în Neamț. Medic cu arsuri grave, după ce a încercat cu prețul vieții să scoată pacienții din foc. (Video)

Un medic se află în stare gravă, cu arsuri extinse pe aproape 70% din suprafața corpului, după ce a încercat, cu prețul vieții, să salveze pacienții din secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, unde a izbucnit un incendiu.

  • Medicul s-a rănit grav, încercând să scoată pacienții din flăcări
  • El are arsuri pe aproape toată suprafața corpului

În secția de terapie intensivă unde a izbucnit incendiul se aflau 15 pacienți, toți infectați cu Covid-19, în stare gravă.

Toate forțele ISU Neamț au fost mobilizate la intervenție. După stingerea incendiului, s-a constatat decesul a 10 pacienți.

„Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a avut loc un incendiu care a afectat secția de ATI – unde erau internați, în două saloane, 16 pacienți. La acest moment șapte dintre pacienți sunt decedați, iar al optulea se află în stare critică. În același timp, un medic care se află în secție se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalți pacienți nu mai pot fi îngrijiți în secția de ATI și urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferați către alte spitale. Incendiu a fost lichidat de către echipele ISU Neamț. Conducerea SJU Piatra Neamț îi asigură pe pacienți că, în continuare, echipa medicală este la muncă și intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalți pacienți internați în celelalte secții ale unității medicale”, a informat conducerea spitalului inițial.

Sursa: Observator

loading...