Medicii au anunțat rezultatul testului Covid pentru actrița Draga Olteanu Matei, internată aseară în spital, în stare gravă

Medicii au anunțat rezultatul testului Covid pentru actrița Draga Olteanu Matei, internată aseară în spital, în stare gravă

Rezultatul testului Covid-19, pentru actrița Draga Olteanu Matei este negativ, informează medicii ieșeni. Artista, în vârstă de 87 de ani, este internată la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară.

  • Testul Covid pentru Draga Olteanu Matei este negativ
  • Actrița, în vârstă de 87 de ani, este internată la terapie intensivă

Prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU SMURD Iaşi: „Pacienta a fost adusă în urgenţă de la spitalul Piatra Neamţ cu ambulanţa, în unitatea primiri urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon. A suferit o hemoragie digestivă superioară, cea mai probabilă cauză fiind tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl are de mai multă vreme pentru o afecţiune cardiovasculară. Este vorba de o pacientă şi cu afecţiuni cronice, boli cardiovasculare şi endocrine. O pacientă care a fost preluată în urgenţă. S-a început terapia şi investigaţiile diagnostice. Este în anestezie, terapie intensivă, pentru Clinica de Gastroenterologie şi Patologie Iaşi. A fost tratată, sedată, investigată. Este stabilizată în acest moment şi se fac eforturi ca starea ei să devină una stabilă în continuare. La început pacienta a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratament. Apoi pentru investigaţii, pentru endoscopie, a fost sedată şi este sub terapie intensivă în continuare”.

Medicul precizează că actrița este monitorizată permanent și nu s-a pus deocamdată problema unei intervenţii chirurgicale.

Sursa: Observator

loading...