Rafila, despre vaccinarea anti-Covid: „Ca oamenii să capete încredere, trebuie să discutăm în momentul în care sunt autorizate”

Rafila, despre vaccinarea anti-Covid: „Ca oamenii să capete încredere, trebuie să discutăm în momentul în care sunt autorizate”

Am putea spune că se vede luminița de la capătul tunelului și de fapt vaccinul de la capătul pandemiei. Compania AstraZeneca vine cu un ser mai ușor de distribuit, dar cu o eficacitate mai scăzută decât cele două vaccinuri create de Pfizer si Moderna. În Statele Unite ale Americii avem deja o dată de la care ar putea începe vaccinarea în masă. 11 decembrie. Și în Marea Britanie, vaccinul celor de la Pfizer ar putea fi administrat de luna viitoare. Pentru prima dată avem și un termen apropiat pentru care viața noastră s-ar putea întoarce la normal. În primăvara anului viitor ne putem lua adio de la pandemie, este anunțul specialiștilor americani.Trei vaccinuri se afla în cursa finala pentru autorizare. Ultimul, cel produs de AstraZeneca în colaborare cu Oxford are o eficacitate de 70% la prima doză și de 90% la a doua doză.David Nabarro, official OMS: Este o veste minunată. Chiar este. Acest vaccin are multe caracteristici care ne fac să fim foarte fericiți.Unul dintre principalele atuuri este faptul că poate fi depozitat pe o perioadă mai lungă de timp la temperaturi între 2 și 8 grade Celsius. Asta înseamnă costuri mai mici de 2,5 euro pe doză și condiții ușoare de transport și păstrare.Matt Hancock, ministrul britanic al Sănătății: Acest vaccin făcut acasă este mai ușor de administrat decât vaccinul făcut de Pfizer, pentru că nu trebuie ținut la temperaturi de minus 70 de grade.Cu toate acestea, cei de la Pfizer ar putea fi primii autorizați în Statele Unite și Marea Britanie. Coordonatorul programului de vaccinare anti-COVID din Statele Unite spune că viața ar putea reveni la normal chiar din luna mai a anului viitor.Ludovic Orban, premierul României: Nu mai avem mult. Deja este clar că e în fază finală de avizare, cel puțin un vaccin, dacă nu și mai multe.Optimismul a ajuns și la București, dar fără un plan clar. Dacă inițial se vorbea de 10 milioane de doze rezervate pentru România, acum premierul nu a mai avansat cifre despre câte doze vor ajunge la noi.Ludovic Orban, premierul României: Suntem într-un context european. A fost o decizie a statelor ca să se implice Comisia Europeană în asigurarea practic a vaccinurilor. Distribuția cantităților de vaccin contractate de Comisia Europeană se face către țări, proproțional cu populația. Nu pot să vă dau cifre.La noi încă se pune la punct strategia de vaccinare. O vom afla abia la sfârșitul săptămânii.Klaus Iohannis, președintele României: Vaccinarea se va face etapizat. Se va realiza la locul de muncă pentru personalul din domeniul Sănătății și prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, reațaua de medicină de familie și centre drive-thru, pentru toate celelate categorii de populație. Din grupurile prioritare pentru vaccinare împotriva SARS-CoV-2 fac parte persoanele din domeniul Sănătății, tot personalul din domeniul Sănătății, ca și cel din centre rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției și personalul din domenii cheie, esențiale bunei funcționări a societății.Cea mai importantă strategie va fi însî informarea populației cu privire la vaccin. Unul din cinci români declară că nu s-ar vaccina.Ludovic Orban, premierul României: Autoritățile nu pot obliga pe cineva să se vaccineze. Noi putem să le arătăm toate avantajele vaccinării.La nivel global, 70% dintre oameni spun că au încredere în vaccin. Este procentul de care avem nevoie pentru a spune adio pandemiei de coronavirus.Cum va fi în România, când va începe exact campania de vaccinare, cum se desfășoară ea și câte vaccinuri vor fi disponibile. Sunt atâtea întrebări, iar în România lucrurile nu sunt clare absolut deloc. Stăm de vorbă cu președintele Societății de Microbiologie și reprezentantul României la Organzația Mondială a Sănătății, profesorul Alexandru Rafila.Alessandra Stoicescu: Sunt multe întrebări și prea puține răspunsuri, așa că vă propun să o luăm pe rând. Când vom avea în România primul vaccin, în mod real?Alexandru Rafila, reprezentant România la OMS: Acum cred că primul vaccin care este gata să fie administrat. Cred că despre asta discutăm. Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat cred că astăzi că autorizarea primelor vaccinuri, pentru că sunt câteva vaccinuri care sunt mai avansate, va avea loc probabil în ultima săptămână din luna decembrie sau la începutul lunii ianurie. După care, evident, Comisia Europeană va putea să operaționalizeze stocurile deja existente de vaccine, care ar putea să ajungă după opinia mea în România în cursul lunii ianuarie, cel mai repede, iar Campania de vaccinare, cred că un termen realist, pentru personalul medical în primul rând, va avea loc în România lunii ianuarie, februarie. Sigur că și condițiile meteo probabil că vor avea o importanță. Să sperăm că nu o să fie o vreme extremă și vaccinarea va putea avea loc începând cu acest moment.Alessandra Stoicescu: Să încercăm să clarificăm și povestea cu ce vaccin va ajunge în România, care dintre aceste vaccinuri. Cum faceți dumneavoastră specialiștii, să căpătăm încredere în aceste vaccinuri, pentru că deja văd că este în creștere, este așa ca un nor cenușiu desupra oamenilor, teama că acest vaccin nu trebuie făcut. Eu aș spune că trebuie făcut, dar cred că trebuie să vină semnalul de la medici, nu de la oameni care doar își dau cu părerea.Alexandru Rafila, reprezentant România la OMS: Este perfect adevărat ce spuneți dumneavoastră, dar ca să știm care sunt vaccinurile care vor veni în România și ca oamenii să capete încredere, trebuie să discutăm în mod efectiv de vaccine, în momentul în care aceste produse sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului. Toate discuțiile premergătoare care au avut loc, bazându-ne exclusive pe declarații de presă ale producătorilor, pentru că nu a fost mai mult de atât, eu nu cred că sunt benefice. Sigur, putem să încercăm să aflăm cât mai multe lucruri, nu este nicio problemă.Alessandra Stoicescu: Adică această competiție – al meu acoperă 70% eficiență, al meu 90%, al meu 95%m de fapt?Alexandru Rafila, reprezentant România la OMS: Trebuie să așteptăm. Să așteptăm autorizarea. Bineînțeles, ele vor fi autorizate numai și numai dacă vor fi sigure și eficiente. Nivelul de eficacitate de fapt, așa se numește, va fi comunicat. O să fie comunicat numărul de doze necesar pentru administrare în cazul fiecărui vaccin. Mai mult, aceste vaccinuri nu sunt interșanjabile, adică dacă ai nevoie de două doze, trebuie să faci ambele doze cu același tip de vaccin. Chestiunile astea trebuie foarte bine communicate publicului.Alessandra Stoicescu: Deci știm că nu știm nimic în acest moment.Alexandru Rafila, reprezentant România la OMS: Bineînțeles. Sunt câteva lucruri concrete și aș vrea să le enumăr aici. Sunt în momentul de față trei vaccinuri care au terminat studiile clinice de fază trei, cele două vaccinuri americane de la Moderna și de la Pfizer care sunt vaccinuri bazate pe tehnologia ARN. Unul dintre ele trebuie menținut la temperatura de minus 70, 80 de grade. Este cel de la Pfizer. Celălalt la minus 20 de grade. Și încă un vaccin, vaccinul Acela de la Oxford care se pare că poate fi menținut la temperature camerei. Este un alt tip de vaccin.Alessandra Stoicescu: Deci, vom avea unul dintre ele sau pe toate trei.Alexandru Rafila, reprezentant România la OMS: Pe toate trei. Eu sunt convins că vor fi disponibile mai multe tipuri de vaccin. La începutul anului viitor este un termen realist. Această competiție de a declara tot felul de luni, vine peste o săptămână, vine peste trei săptămâni, nu cred că este benefică și trebuie să așteptăm întâi autorizarea. Este esențială inclusive pentru creșterea încrederii oamenilor.

Sursa: Observator

loading...