O invenţie românească ar putea să ne protejeze de COVID-19. Vopseaua specială distruge toate bacteriile de pe suprafeţe

O invenţie românească ar putea să ne protejeze de COVID-19. Vopseaua specială distruge toate bacteriile de pe suprafeţe

O vopsea creată de un cercetător român poate să distrugă toate bacteriile de pe suprafeţe. Iar acum poate fi folosită chiar şi împotriva coronavirusului. Este concluzia testelor facute în laboratorul Institutului de Microbiologie din Valencia, dar şi în laboratoarele ICECHIM. A fost deja testată într-un spital. Nu este singura invenţie românească care ne-ar putea ajuta în lupta cu virusul până vine vaccinul.”În salonul 4 am avut 236 de germeni pe metru cub. După vopsea avem deja o scădere fantastică, chiar saloane în care nu am avut niciun germen”, spune un medic. Un spital din Târgovişte a testat deja invenţia. Vopseaua a fost folosită într-o secţie unde sunt internaţi pacienţi foarte sensibili la bacterii. Din luna martie şi până acum au fost recoltate probe de trei ori. Carmen Marcu, şefa secţiei de paliatie Spitalul Judeţean Târgovişte: În secţiile acestea în care încărcătura de germeni este foarte mare, este bine să se poată folosi, dar deocamdată totul este foarte plin. Când faci o asemenea acţiune spaţiul trebuie să fie golit. Rezultatele s-au văzut inclusiv în consumul de medicamente. Oncescu Elena Lavinia, asistent medical generalist: Pacienţii nu au mai avut nevoie de tratament pentru infecţiile nosocomiale. Vopseaua a fost testată inclusiv în laboratoarele ICECHIM şi în cel al Institutului de Microbiologie din Valencia. Răzvan Bucureşteanu, cercetător la Universitatea Bucureşti: Vopseaua conţine un oxid de titan, astfel încât el să genereze reacții fotocatalice și în domeniul vizibil. Asta este noutatea absolută a acestei vopsele. Reacția fotocataică la lumina naturală, la lumina unui bec care generează specii de oxigen reactiv. Speciile astea de oxigen distrug absolut tot ce înseamnă materia organică: bacterii, viruși, inclusiv coronavirus.Şi nu este singurul inventator de soluţii anticovid. Institutul de cercetare în transporturi din subordinea Ministerului Educaţiei a creat roboţi de nebulizare şi lămpi UV. Sunt sisteme pe care le-am putea vedea în curând în şcoli. Flavius Cladoveanu, directorul Incertrans: Un roboţel ca cel din imagini poate ajunge la un cost de 6-7-8 mii de lei, 9000 lei. Putem începe producţia cam de săptămâna viitoare.Pentru dotarea completă a unei școli cu 20 de clase este nevoie de 20 de lămpi UV și doi roboți de nebulizare. Costurile totale sunt de aproape 50 de mii de lei.

Sursa: Observator

loading...