Electric Castle 2021. S-au anunțat primii invitați

Electric Castle 2021. S-au anunțat primii invitați

Nu e deloc devreme să ne gândim la concediul din vară. Şi asta pentru că se anunţă nişte luni pline de concerte. Organizatorii de evenimente îşi fac curaj şi încep să organizeze marile festivaluri muzicale din 2021. Electric Castle, spre exemplu, îşi anunţă acum invitaţii. Iar câţiva artişti au confirmat deja oficial că vor să facă atmosferă la Castelul Banffy din Cluj.Primul mare festival de muzică din anul 2021 va avea loc în perioada 14 – 18 iulie. Electric Castle face astfel primul pas spre… normalitateRenate Rozenberg, PR manager Electric Castle: Am ales un moment în care simţeam că e foarte, foarte mare nevoie de o notă de optimism pe piaţă. E ceea ce ne dorim: o rază de speranţă pentru întreaga industrie de evenimente din România. Sunt ferm convinsă că şi alţi colegi vor ieşi şi vor anunţa, chiar dacă noi suntem primii. Avem nevoie de asta, artiştii au nevoie de asta şi publicul, în special.Cei din trupa Twenty One Pilots sunt printre primii artişti care au confirmat prezenţa la concert. De altfel, trupa a anunţat că donează o parte din veniturile încasate în ultimele proiecte către artiştii afectaţi de anularea evenimentelor. Dar din line-up-ul festivalului mai fac parte şi alte trupe celebre …Renate Rozenberg, PR manager Electric Castle: Avem trei headliners pe care i-am anunţat astăzi: Twenty One Pilots, Gorillaz şi Deftones, fiecare, în zona lui muzicală, una din cele mai nume, şi în mod special, cele mai bune nume să le vezi live.Şi măsurile de prevenţie vor fi respectate cu stricteţe. Suprafaţa de 30 de hectare în care se va desfăşura evenimentul va permite distanţarea şi siguranţa spectatorilor.Renate Rozenberg, PR manager Electric Castle: Va permite să cuprindă mulţi oameni, poate nu la fel de mulţi ca la ediţii anterioare. Important e ca publicul să fie în siguranţă.Organizatorii Untold, un alt mare festival muzical de la noi din ţară, au anunţat şi ei data în care ne vom putea bucura de eveniment. Este vorba de perioada 5-8 august. Iar Summer Well va fi organizat între 13 şi 15 august.

Sursa: Observator

loading...