Doi bătrâni, căsătoriţi de 47 de ani, au murit în acelaşi timp, ambii răpuşi de coronavirus

Doi bătrâni, căsătoriţi de 47 de ani, au murit în acelaşi timp, ambii răpuşi de coronavirus

Doi bătrâni, căsătoriţi de mai bine de 47 de ani, au murit în aceeaşi zi, la doar câteva secunde distanţă unul de celălalt. Amândoi au pierdut lupta cu teribilul coronavirus.Leslie McWaters, în vârstă de 75 de ani, și soția sa, Patricia, în vârstă de 78 de ani, au murit pe 24 noiembrie în spitalul din Jackson, Michigan. Ora oficială a morţii a fost înregistrată la doar câteva secunde distanţă.Cei doi „au făcut aproape totul împreună, aşa că nu ar trebui să fie o surpriză faptul că au plecat împreună la Dumnezeu, în acelaşi timp” a declarat familia.Patricia și Leslie s-au căsătorit pe 16 aprilie 1973 și s-au bucurat de aproape cinci decenii din viața lor unul alături de celălalt.Ambii au fost internați la spital după ce au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus și, din păcate, nu au putut lupta cu toate forţele împotriva bolii, vârsta şi-a spus cuvântul, iar forma virusului a fost una destul de severă.Medicii au anunţat atunci familia că în ciuda tratamentului, şansele lor sunt minime. Marţi, 24 noiembrie, la ora 16.23 au închis ochii pentru totdeauna, amândoi, în acelaşi timp.„Este un lucru frumos, cam ca Romeo şi Julieta. Nu şi-ar fi dorit să fie unul fără celălalt” a declarat fiica acestoa, Joanna Sisk.Potrivit Mirror, Patricia era asistentă medicală la Spitalul Foote Allegiance din Jackson, iar Leslie McWaters era veteran al rezervelor marinei din Statele Unite.Cei doi bătrâni au lăsat în urmă două fiice şi trei nepoţi.

Sursa: Observator

loading...