Donald Trump visează la un nou mandat: „Ne vom revedea în patru ani”

Donald Trump visează la un nou mandat: „Ne vom revedea în patru ani”

Alegerile prezidenţiale din Statele Unite rămân o controversă din punctul de vedere al preşedintelui în funcţie Donald Trump. Acesta nu doar că îşi continuă asaltul împotriva lui Joe Biden cu privire la fraudarea voturilor, dar deja îşi face planurile pentru o nouă candidatură.Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump continuă să-şi nege înfrângerea la alegerile prezidenţiale. În ciuda asigurărilor că votul a fost cel mai sigur din istoria Statelor Unite, acesta încă îl acuză pe preşedintele ales Joe Biden de fraudarea votului. Mai mult, Donald Trump ar vrea să candideze şi în 2024 pentru funcţia de preşedinte, visând deja la un nou mandat la Casa Albă, notează news.ro, citând agenţia americană de presă Associated Press. ”Au fost patru ani incredibili. Încercăm să facem din nou alţi patru ani. Altfel ne vom revedea în patru ani”, a declarat Donald Trump, în cadrul recepţiei de Crăciun, de la Casa Albă. Aici au participat numeroşi membri ai Consiliului Naţional Republican (RNC).Trump a catalogat acest an drept unul ”neobişnuit” şi a spus în repetate rânduri că a ”câştigat” alegerile.”Eu numesc asta alegeri trucate şi o voi face mereu”, a declarat el.Un consilier de campanie al lui Donald Trump a afirmat că au existat discuţii despre un eveniment viitor ce ar avea drept tematică planurile preşedintelui în funcţie. Acesta ar putea să aibă loc chiar în ziua învestirii lui Joe Biden. Mai exact, Trump ar putea să îşi anunţe în mod oficial viitoarea campanie pentru prezidenţiale.Potrivit presei americane, cei care au luat parte la reuniunea de la Casa Albă nu ar fi purtat măşti de protecţie, încălcând reglementările sanitare împotriva COVID-19.

Sursa: Observator

loading...