Suedia închide liceele timp de o lună pe fondul creşterii numărului de cazuri de Covid-19

Suedia închide liceele timp de o lună pe fondul creşterii numărului de cazuri de Covid-19

Suedia a anunţat joi că a adoptat măsura închiderii temporare a liceelor, pe o perioadă iniţială de o lună, după numărul de infectări din ţara scandinavă a înregistrat o creştere alarmantă, anunţă Agerpres.

„Am luat această decizie pentru a reduce contagierile”, a afirmat şeful guvernului suedez într-o conferinţă de presă, precizând că măsura va fi aplicată începând de luni, 7 decembrie, şi va fi valabilă până pe 6 ianuarie.Alte ArticoleExplozie puternică în Avonmouth, Marea Britanie. Sunt mai multe …Ungaria şi Polonia, ameninţate cu excluderea din planul de …Grecia a anunţat că prelungeşte lockdown-ul general. „Povara …

În timpul primului val al pandemiei de COVID-19, liceele au fost închise în Suedia de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii iunie.

Cu toate acestea, grădiniţele, şcolile şi colegiile au rămas deschise, ceea ce este cazul şi în prezent, în timpul celui de-al doilea val al pandemiei.

Suedia se confruntă cu o creştere a numărului deceselor

Într-o ţară care a atras atenţia cu o strategie în mare parte necoercitivă, al doilea val a depăşit cu mult previziunile iniţiale ale autorităţii de sănătate publică, care consideră că vârful ar urma să fie atins la jumătatea lunii decembrie.

Cu 35 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor a depăşit joi 7.000 în Suedia.

Confruntată cu o creştere a numărului de decese, ţara nordică şi-a înăsprit restricţiile din noiembrie, interzicând vânzarea de alcool după ora 22:00 şi evenimentele publice cu peste 8 persoane.

Fără măsuri de izolare sau recomandarea de a purta mască, strategia atipică a Suediei a atras atenţia şi a stârnit controverse în ultimele luni.

Cu 7.007 de decese şi peste 272.000 de cazuri într-o ţară cu 10,3 milioane de locuitori, Suedia se numără printre cele mai afectate ţări din Europa, cu mult peste vecinii săi nordici.

Europa se confruntă cu valul doi al infectărilor cu noul coronavirus, astfel că Suedia nu este singura ţară care a anunţat noi restricţii, Italia şi Grecia anunţând şi ele astfel de măsuri.

Citeşte şi: Grecia a anunţat că prelungeşte lockdown-ul general. „Povara epidemiologică rămâne ridicată”

Sursa: RomaniaTV

loading...