Ungaria şi Polonia, ameninţate cu excluderea din planul de relansare post-pandemie. Ultimatumul dat de Comisia Europeană

Ungaria şi Polonia, ameninţate cu excluderea din planul de relansare post-pandemie. Ultimatumul dat de Comisia Europeană

Oficiali din Comisia Europeană afirmă că Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, ar putea fi aprobat prin Procedura cooperării consolidate, care prevede că cel puţin nouă ţări UE au dreptul de a institui o integrare sau cooperare avansată într-un domeniu din cadrul structurilor comunitare fără a fi implicate celelalte ţări UE. În acest mod, Ungaria şi Polonia, care blochează aprobarea bugetului multianual european şi a Fondului de relansare economică, ar putea fi excluse din procesul decizional privind Planul de relansare post-pandemie.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis deja Parlamentului European că vrea salvarea Fondului de relansare. Ursula von der Leyen l-a anunţat pe preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, că va propune procedura de cooperare consolidată în formatul de 25 de state membre, conform unor funcţionari din cadrul PE citaţi de site-ul Politico.eu. O altă variantă ar fi crearea Fondului UE de relansare economică post-pandemie în afara structurilor instituţionale europene, printr-un tratat interguvernamental.Alte ArticoleGrecia a anunţat că prelungeşte lockdown-ul general. „Povara …Restricţii de călătorie în Italia, de Sărbătorile de Iarnă. …Încă o ţară din UE le cere românilor test PCR la sosire. …

„Nu avem încă o evaluare finală asupra soluţiilor”, a explicat un oficial de la Comisia Europeană, subliniind că scenariul central rămâne ajungerea la un compromis cu Ungaria şi Polonia la summitul Consiliului European din 10-11 decembrie.

Citeşte şi Bugetul UE, în aer. Ungaria şi Polonia au blocat prin veto bugetul multianual

Ursula von der Leyen, a îndemnat Ungaria şi Polonia săptămâna trecută să renunţe la blocarea aprobării bugetului Uniunii Europene şi a Fondului de relansare, recomandându-le să conteste la Curtea de Justiţie a UE mecanismul privind statul de drept.

Ungaria şi Polonia, care au semnalat în mai multe rânduri că nu sunt de acord cu noul mecanism privind respectarea normelor statului de drept, au blocat o procedură necesară adoptării Bugetului multianual comunitar şi Planului european de relansare economică.

Preşedinţia germană a Consiliului UE tocmai a ajuns la un acord cu Parlamentul European privind bugetul comunitar pentru perioada 2021-2027. Dar, pentru a intra în vigoare, proiectul de buget multianual, în valoare de 1.074,3 miliarde de euro, şi Fondul de relansare de 750 de miliarde de euro trebuie aprobate formal de Parlamentul European şi de Consiliul UE. Votul în Consiliul UE este prin unanimitate, astfel că un singur stat membru poate bloca adoptarea deciziei.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat recent, într-o scrisoare trimisă liderilor Uniunii Europene, că va bloca aprobarea proiectului de buget multianual dacă va fi introdusă clauza privind respectarea normelor statului de drept. „Deşi Ungaria se simte obligată să coopereze, în contextul noilor evoluţii, este posibil să nu asigurăm unanimitatea care este necesară pentru aprobarea formală a proiectului bugetar decis în iulie„, a transmis Viktor Orban în scrisoare. Viktor Orban consideră că mecanismul privind respectarea statului de drept conţine definiţii neclare privind încălcarea normelor, astfel că „pot apărea abuzuri politice”.

Sursa: RomaniaTV

loading...