Klaus Iohannis: „Nu vom introduce restricţii noi de Sărbătorile de iarnă. Conformaţi-va, dacă nu doriţi să ajungeţi în spital!”

Klaus Iohannis: „Nu vom introduce restricţii noi de Sărbătorile de iarnă. Conformaţi-va, dacă nu doriţi să ajungeţi în spital!”

Klaus Iohannis a avut joi dimineaţă o şedinţă de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au participat Prim-ministrul României, Florin Cîţu, Viceprim-ministrul Dan Barna, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a anunţat Administraţia prezidenţială.

„Am avut o ședință cu noul premier și mai mulți miniștri. Am discutat despre pandemie, cum va fi de Crăciun și campania de vaccinare.Alte ArticolePreședintele Senatului vrea Parlament unicameral cu 300 de aleșiIohannis retrimite în Parlament Legea care modifică sistemul …Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, răspunde criticilor lui …

Pandemia, din păcate, este cu noi, chiar dacă în ultimele zile avem relativ mai puține persoane infectate, nu putem spune că lucrurile stau bine. Avem foarte multe persoane la ATI, prea multe persoane decedate zilnic.

Cum va fi de Crăciun: nu vom introduce restricții noi de sărbători, însă restricțiile care sunt acum în vigoare rămân toate în vigoare.

Aceste restricții sunt obligatorii, nu este ceva opțional. Vă rog să vă conformați dacă nu doriți să ajungeți de sărbători la spital.

Campania de vaccinare începe în România și în toată UE exact pe data de 27 septembrie, duminică. Se începe cu o primă tranșă, dar deja după Crăciun încep să vină primele tranșe de vaccin.

Vaccinurile sunt sigure, eficiente, autorizate la cele mai înalte standarde europene. Dragi români, aveți grijă de voi, respectați restricțiile. Multă sănătate și Crăciun fericit!”, a spus Klaus Iohannis.

Întâlnirea a început la ora 10, la Palatul Cotroceni.

Este prima şedinţă la care participă Vlad Voiculescu, în calitate de ministrul al Sănătăţii, şi Lucian Bode, cel care l-a înlocuit pe Marcel Vela la MAI.

Prima şedinţă la Cotroceni nu noii miniştri are loc în condiţiile în care în 26 decembrie ar urma să fie adusă în ţară prima tranşă de 10.000 de doze de vaccin anti-COVID, iar din 27 decembrie ar urma să înceapă vaccinarea cadrelor medicale din România.

Citeşte şi: Vaccinarea anti-COVID-19 în România. Persoanele ce doresc să se vaccineze se pot programa online, telefonic sau prin medicul de familie

Companiile BioNTech (Germania) şi Pfizer (SUA) vor livra Uniunii Europene 12,5 milioane de doze din noul lor vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul anului în curs, a afirmat marţi directorul comercial al companiei germane, Sean Marett, într-o conferinţă de presă, transmite Reuters.

Această cifră reprezintă peste jumătate din cele 20 de milioane de doze ce urmează să fie livrate Statelor Unite până la finele lui 2020, a menţionat Marett.

Klaus Iohannis: vaccinarea anti-COVID-19 va începe pe 27 decembrie în România. Ciucă: Avem tot ce ne trebuie

Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, luni, că autorităţile au făcut pregătirile necesare pentru a putea demara campania de vaccinare anti-COVID în România începând cu data de 27 decembrie şi i-a îndemnat pe toţi cetăţenii să aibă încredere în acest demers.

„Avem tot ce ne trebuie astfel încât să putem să demarăm campania de vaccinare începând cu ziua de 27 decembrie. Şi, folosesc acest prilej, pentru a-i îndemna pe toţi cetăţenii ţării să aibă încredere în această campanie, să aibă încredere în instituţiile statului şi în toate demersurile care au fost întreprinse, astfel încât să putem să avem o campanie coerentă şi eficientă”, a declarat Nicolae Ciucă.

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, se arată într-un ordin aprobat miercuri, prin care au fost stabilite normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva noului coronavirus.

Sursa: RomaniaTV

loading...