Președintele Senatului vrea Parlament unicameral cu 300 de aleși

Președintele Senatului vrea Parlament unicameral cu 300 de aleși

Preşedintele Senatului Anca Dragu a declarat joi, la Digi 24, că inițiază procedura pentru trecerea la Parlament unicameral, cu 300 de aleși.

„Vom înființa o comisie parlamentară comună la nivelul Camerei și Senatului, care are ca scop întregul proces electoral, dar și aplicarea acestei măsuri”, a spus Anca Dragu.Alte ArticoleIohannis retrimite în Parlament Legea care modifică sistemul …Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, răspunde criticilor lui …Klaus Iohannis: „Nu vom introduce restricţii noi de Sărbătorile …

Comisia va fi înființată la începutul anului viitor, dacă nu se reușește în ultima săptămână din acest an.

„Probabil la începutul lunii ianuarie. Încercăm și acum, săptămâna viitoare, în măsura în care vom avea toate avizele”, a mai precizat Anca Dragu.

Ideea de Parlament unicameral a fost vehiculată şi cu ani în urmă. Fostul președinte Traian Băsescu a organizat în 2009 și un referendum pentru consultarea populației cu privire la trecerea la un sistem parlamentar unicameral, cu maximum 300 de aleși.

 

Ce ţări din UE au parlament unicameral

Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au parlament bicameral, insa exista ţări in care legislativul are o singura camera.

Bulgaria – Parlamentul, Narodno Sabranie – Adunarea Nationala, a fost stabilit ca unicameral prin Constitutia din 1879. Are 250 de membri, alesi pentru patru ani.

Cipru – Camera Reprezentantilor are 57 de membri alesi pentru cinci ani de zile.

Danemarca – Folketing a fost, din 1849-1953, una dintre cele doua camere ale parlamentului danez, insa cum ele aveau puteri relativ egale si similare nu mai avea sens diferentierea intre camera superioara si inferioara a Parlamentului. Diferenta era ca Folketing – camera inferioara – era votata de fermieri, comercianti si clasele sociale educate. Landsting, cea de-a doua camera, era aleasa de clasa bogata a societatii, iar unii dintre membrii ei erau numiti chiar de rege. Vechea aristocratie si conservatorii faceau parte din ea. In 1953, prin referendum, a fost revizuita constitutia, iar ea prevedea introducerea unui parlament unicameral, actualul Folketing.

Estonia – Riigikogu a fost initial parlament unicameral, la infiintarea in 1919, devenind in perioada 1938-1940 parlament bicameral. El a fost apoi inlocuit de sovietul suprem, iar dupa independenta Estoniei, in 1992, a redevenit parlament national, unicameral, care are 101 membri.

Finlanda – Eduskunta, parlamentul finlandez, are 200 de membri.

Grecia – Vouli ton Ellinon, legislativul Greciei, are 300 de membri alesi pentru patru ani. Intre 1844-1863 si 1927-1935, parlamentul a fost bicameral, avand Senatul si Camera Reprezentantilor.

Ungaria – Országgyűlés, parlamentul unicameral ungar, are 386 de membri alesi pentru patru ani.

Letonia – Saeima are 100 de membri, alesi prin vor direct pentru patru ani.

Lituania – Seimas este constituit la fiecare patru ani si are 141 de parlamentari.

Portugalia – Assembleia da República este parlamentul unicameral din Portugalia. Initial, a avut 250 de membri, insa reforma constitutionala din 1989 a redus numarul acestora intre 180 si 230.

Suedia – Riksdag are 349 de membri, alesi pentru patru ani, potrivit Hotnews.ro.

Sursa: RomaniaTV

loading...