Acord post-Brexit: Ce reguli noi vor fi pentru români în Marea Britanie

Acord post-Brexit: Ce reguli noi vor fi pentru români în Marea Britanie

După 4 ani şi jumătate de negocieri şi tensiuni, divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană a ajuns la final. În Ajun de Crăciun, cele două părţi au semnat mult aşteptatul acord comercial, un fel de partaj care stabileşte regulile după care vom convieţui împreună de aici înainte. Vom avea nevoie de viză şi paşaport dacă vrem să stam mai mult de şase luni în Regat, însă nu vom plăti taxe pe bunurile care le importăm de acolo.Acordul semnat aseară, cu doar 7 zile înainte ca divorţul de Marii Britanii să devină oficial, stabileşte modul în care vom face comerţ împreună, vom lucra sau ne vom putea vizita reciproc. documentul stabileşte zero taxe vamale şi zero cote pentru produsele exportate şi nu există limite privind cantitatea de lucruri care pot fi importate. Dacă ar fi urmat un Brexit fără acord, nu ar fi fost bine pentru nici una dintre părţi, dar Marea Britanie ar fi avut mai mult de suferit decât Uniunea Europeană cu toţi cei 450 de milioane de cetăţeni ai săi.Printre cele mai mari schimbri sunt însă cele legate de libertatea de mişcare. Fara viza in Marea Britanie vom putea intra doar pentru o perioada de maximum sase luni. Fie ca voprbim de vacante, vizite scurte, participarea la diferite conferinte sau cursuri scurte, vizele nu intra in discutie.Însă cine vrea să muncească în Regat trebuie să aplice pe site ul guvernului britranic pentru obţinerea vizelor. În funcţie de numărul de ani petrecuţi pe teritoriul britanic, viza costă între 85 şi 822 de lire. Laurenţiu Rădulescu reporter Observator: Reguli noi si in ceea priveste folosirea pasapoartelor si a cartilor de identitate pe teritoriul Marii Britanii. Pana pe 1 octombrie anul viitor putem inca folosi buletinul. Apoi insa doar cu pasaportul vom putea trece granita. Exceptie vor face doar lucratorii de frontiera sau personal al diferitelor institutii de securitate.Dificultăţi noi apar şi pentru studenţi. Acum, cei care vor dori să se înroleze în universităţile britanice au nevoie de vize de student, să plătească asigurarea medicală şi să obţină un împrumut guvernamental pentru studiu.Robert Stredie, Preşedinte Liga Studentilor Romani din Strainatate – LSRS: Studenţii europeni intră de acum în categoria studenţi internaţionali. Şi sunt studenţi internaţionali care plătesc şi 22 de mii de lire pe an, ceea ce este foarte mult.

Sursa: Observator

loading...