ANM a emis o informare de vreme severă. Urmează două zile cu ninsori, ploi și vânt puternic

ANM a emis o informare de vreme severă. Urmează două zile cu ninsori, ploi și vânt puternic

Adminitrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ninsori, ploi și vânt puteric, valabilă în intervalul 26 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 10:00.Astfel, la munte vor predomina ninsorile, în special la altitudini de peste 1500 m și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Meridionali și de Curbură.Pe parcursul zilei de duminică (27 decembrie) vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol.În jumătatea de sud a țării temporar vor fi precipitații în general moderate cantitativ, local se vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp.Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, exceptând seara de sâmbătă (26 decembrie) și noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când în sudul Banatului, al Transilvaniei și al Moldovei și pe alocuri în Oltenia și Muntenia, vor fi mai ales ninsori și lapoviță.Potrivit ANM, vântul se va intensifica treptat, iar duminică (27 decembrie), local va atinge la rafală viteze în general de 40…50 km/h.Meteorologii au emis o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 26.12.2020 ora 10:00 – 28.12.2020 ora 10:00, de ploi și vânt.Vremea va fi închisă. Temporar va ploua în general moderat cantitativ – se vor acumula în jur de 15…20 l/mp, iar pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie) și în primele ore ale zilei de duminică (27 decembrie) vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță.Vantul va sufla moderat, cu intensificări începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când la rafală se vor atinge viteze de 40…45 km/h.Sâmbătă (26 decembrie) temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Duminică (27 decembrie), temperatura aerului se va menține la valori în jurul a 2 grade, însă în noaptea de duminică spre luni (27/28 decembrie) pe fondul pătrunderii unei mase de aer foarte cald, se vor înregistra 5…6 grade.

Sursa: Observator

loading...