Alertă cu bombă la Primăria Pitești. Un bărbat a cerut cinci mii de euro ca să nu detoneze explozibilul

Alertă cu bombă la Primăria Pitești. Un bărbat a cerut cinci mii de euro ca să nu detoneze explozibilul

A fost alertă cu bombă la Primăria Pitești. Un bărbat a sunat la Poliție și a cerut cinci mii de euro ca să nu detoneze explozibilul. Din fericire, apelul s-a dovedit a fi fals.Chiar şi aşa, zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai SRI au împânzit zona. Anchetatorii au acum mai mulți suspecți, printre care și un invidid cunoscut pentru problemele de comportament.

Apelul a fost primit în jurul orei 16.30.Dănuţ Teodorescu, director executiv primăria Piteşti: A existat o ameninţare teroristă la una, înţeleg, la una din clădiriile primării din judeţ, s-a ajuns la concluzia că ar fi vorba de primăria Piteşti.Florin Popa, Poliţia Argeş: La Poliţia Locală Piteşti a fost primit un apel telefonic, iniţiatorul acestuia afirmând că, dacă nu-i va fi virată o sumă de bani, în euro, în cont, va arunca în aer Primăria. Reporter: ​Există posibilitatea ca vreun străin să fi avut acces în primărie astăzi?​Dănuţ Teodorescu, director executiv primăria Piteşti: Absolut exclus.

Primăria are pază permanentă.Cum, în a doua zi de Crăciun, angajații instituției erau liberi, poliţiştii şi pirotehniştii care au ajuns imediat în număr mare, n-au avut pe cine evacua. Paznicii ieşiseră singuri. Însă au eliberat şi izolat zona, mai ales că sediul Primăriei se află chiar în centrul orașului. Florin Popa, Poliţia Argeş: Perimetrul clădirii a fost izolat iar zona a fost verificată, fără ca aspectele sesizate să se confirme.

Anchetatorii au localizat numărul de la care s-a sunat și l-au luat pe audieri pe unul dintre suspecți. Florin Popa, Poliţia Argeş: În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, fiind efectuate mai multe audieri de persoane. Verificările continuă pentru identificarea persoanei apelante şi luarea măsurilor legale care se impun.

Sursa: Observator

loading...