Ce conţine adeverinţa medicală primită de cadrele medicale care s-au vaccinat anti-COVID

Ce conţine adeverinţa medicală primită de cadrele medicale care s-au vaccinat anti-COVID

Prima persoană vaccinată anti-COVID-19 în România este o asistenta medicală de la Institutul Matei Balş, care a făcut pare din echipa care a preluat primul pacient infectat cu coronavirus din România. Ea a primit şi adeverinţa medicală după vaccinare.

Alte ArticoleBilanţ coronavirus 27 decembrie. Peste 2.000 de noi infectări …În ce condiţii se pot vaccina anti-COVID-19 persoanelor care …Cum se simte asistenta Mihaela Anghel după vaccinul anti-COVID: …

Mihaela Anghel lucrează de patru ani la Institutul Național „Prof. Dr. Matei Balș” şi a declarat că s-a simţit privilegiată că a fost primul cadru medical care s-a vaccinat anti-COVID-19.

„Cred că a fost cea mai mare emoție. Am fost foarte privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din țară. Eu am primit primul pacient. Nici nu știam cu ce ne confruntăm, ne așteptam la ce e mai rău, dar încercăm să ne obișnuim. Suntem și mai afectați cu pierderea pacienților. Nu s-a întâmplat în toți acești ani să avem un raport așa mare de decese. Nu am știu cum să reacționez. Nu am întrebat de ce am fost aleasă. Nu a durut absolut deloc. Este cel mai nedureros vaccin făcut până acum. Românilor le transmit să deschidă bine ochii și să vină să se vaccineze. Simt și sper să fie sfârșitul acestei pandemii”, a declarat asistenta Mihaela Anghel după ce a primit prima doză de vaccin anti-COVID-19.

Adeverinţa medicală a primit-o şi medicul Adrian Streinu Cercel, imunizat în această dimineaţă tot la Institutul „Matei Balş”.

„Este extraordinar vaccinul. Nu a durut deloc. Fetele au mână ușoară, sunt de la noi din Institut. Vreau să le mulțumesc că au făcut treabă minunată în pandemie.  Vaccinul este superb, sunt niște grămăjoare de grăsime, și în mijloc are DNA.Celelalte celule fac treaba și se produce imunitatea”, a declarat Streinu Cercel.

 

 

Sursa: RomaniaTV

loading...