Salariul minim creşte în 2021. Guvernul a încheiat negocierile. Ce se întâmplă cu amenzile

Salariul minim creşte în 2021. Guvernul a încheiat negocierile. Ce se întâmplă cu amenzile

Salariul minim creşte în 2021, cu 3%, a anunţat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR).

De asemenea, punctul de amendă va fi îngheţat şi în 2021 la 145 de lei.Alte ArticoleKlaus Iohannis, şedinţă cu Florin Cîţu despre bugetul din …Klaus Iohannis, vizită în Republica Moldova după şase ani. …Înfiinţarea comisiei speciale pentru monitorizarea companiilor …

„Tocmai s-a încheiat Consiliul National Tripartit. Am discutat cu Guvernul României următoarele aspecte:

1. Creşterea salariului minim cu 3%, aşa cum am propus noi, CNIPMMR, adică de la 2230 la 2300 lei.

2. Se îngheaţă punctul de amendă şi pentru 2021 la 145 lei.”, a informat Florin Jianu pe Facebook.

În urmă cu aproape două săptămâni, Florin Jianu preciza că cele trei scenarii cu privire la creşterea salariului minim, pe care le-a propus Ministerul Muncii, se bazează pe indicatori incerţi.

„Toate cele 3 scenarii prezentate de Ministerul Muncii au o serie de indicatori care sunt prognozaţi, iar aceşti indicatori sunt incerţi, pentru că în felul în care erau aceştia prognozaţi ar fi trebuit chiar şi în anul 2020 să scădem salariul minim pe economie, pentru că acolo se spunea care este diferenţa dintre creşterea economică prognozată şi creşterea economică realizată, iar acum avem o profundă descreştere economică, de -4%, faţă de ceea ce prognozasem la începutul anului, de +4.

Deci, această descreştere economică ar fi trebuit ca şi în anul 2020 să ducă la o scădere a salariului minim pe economie, asta strict pe criteriile folosite de Ministerul Muncii. Sigur că în realitate nu trebuia să facem aşa ceva şi nu se va realiza niciodată. Vă spun acest lucru pentru că aceşti indicatori sunt incerţi, noi nu trebuie să-i punem într-o formulă de creştere sau descreştere a salariului minim brut”, a susţinut Jianu, conform Adevărul.

Citeşte şi: Alocaţiile pentru copii şi salariul minim vor creşte în 2021. Ministrul Raluca Turcan a dat detalii

Salariul minim creşte în 2021. Care erau cele trei scenarii ale Ministerului Muncii

Conform Consiliului IMM, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a propus trei scenarii pentru creșterea salariului minim brut în anul 2021.

Scenariul I – creşterea salariului minim cu 150 de lei, la 2380 de lei, de la 2230 de lei. În acest caz, pe baza actualelor taxe, salariul net (în mănă) primit de angajat ar fi de 1430 lei, iar salariul complet suportat de firmă, 2434 lei.

Scenariul II – creşterea salariului minim cu 105 lei, la 2335 de lei, de la 2230 de lei. În acest caz, salariul net ar fi de 1404 lei, iar costul salarial suportat de firmă, de 2388 lei.

Scenariul III- salariului minim cu 194 de lei, la 2424 de lei, de la 2230 de lei. În acest caz, salariul net ar fi de 1454 lei, iar costul salarial suportat de firmă, de 2479 lei.

Salariul minim creşte, dar amenzile se plafonează

De la 1 ianuarie exista posibilitatea ca punctul de amendă să crească cu aproape 100 de lei, de la 145 de lei cât încă este în prezent, la 223 de lei – 10% din salariul minim brut pe economie.

Astfel, de la 1 ianuarie 2021, pentru un şofer care conduce băut, amenda ar fi putut creşte de la 2.900 de lei la 4.430 de lei.

Potrivit HG 935 din 13 ianuarie 2019, salariul minim brut pe economie este de 2230 de lei, de la 1 ianuarie 2020.

 

Sursa: RomaniaTV

loading...