Valul trei al pandemiei va veni peste România, avertizează dr. Oancea

Valul trei al pandemiei va veni peste România, avertizează dr. Oancea

Valul trei al pandemiei va veni și peste noi, este previziunea doctorului Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Conform specialistului în boli infecţioase, noile tulpini deja apărute în alte state își vor face apariția și la noi. Specialiștii spun că se vor transmite mult mai agresiv în comunitate, însă actualul vaccin anti-COVID va fi eficient și în cazul lor.

„Gândiți-vă că noile tulpini sunt deja în Australia, Europa și noi, ca țară, avem cel mai mare flux migrațional din Europa. Deci, este foarte clar că valul 3 va veni și peste noi, ne este foarte clar că vor fi tulpini noi, cu o mai mare agresivitate de transmitere intracomunitar,  tocmai de aceasta mergem pe insistența pe vaccinare, pentru că este singura armă eficientă în a mai domoli acest val și, de ce nu, să-l și oprim”, a declarat medicul Cristian Oancea la Digi24.Alte ArticoleAlexandru Streinu Cercel, despre efectele adverse ale vaccinului …Vaccinul COVID în România. Câte persoane au fost vaccinate …Tabelul fazelor COVID. Medicul Virgil Musta trage un nou semnal …

Dr. Oancea transmite un mesaj de încredere în vaccin și subliniază că personal s-a vaccinat, deși are alergii multiple, și cu toate acestea, n-a avut nici cea mai mică problemă.

Vaccin COVID. Românii se pot programa online pentru administrarea vaccinului

„Eu sunt o persoană, un astmatic, un alergic, de mic, de la vârsta fragedă, de la 4-5 ani, și am alergii multiple și încrucișate și cu toate astea, m-am vaccinat și n-am dezvoltat niciun efect advers. Am avut alți colegi cu alte comorbidități, care la fel, s-au vaccinat și n-au avut nici cea mai mică problemă”, a spus, luni, directorul medical de la „Victor Babeș” din Timișoara.

Până în prezent, peste 2.000 de cadre medicale s-au vaccinat în România și până acum n-a fost raportată decât o reacție alergică minoră, de tip mâncărime la locul vaccinării.

Valul trei al pandemiei : Trei cazuri de contaminare cu varianta britanică a SARS-CoV-2, descoperite în Coreea de Sud

Trei cazuri de contaminare cu varianta britanică a noului coronavirus, mai contagioasă decât tulpina originară, au fost descoperite în Coreea de Sud, au anunţat luni autorităţile sanitare sud-coreene, relatează AFP.

Cele trei persoane infectate fac parte din aceeaşi familie, care locuieşte la Londra şi care a sosit la 22 decembrie în Coreea de Sud, a anunţat agenţia coreeană de control şi prevenţie a bolilor (KDCA).

Ele au fost plasate în carantină la sosirea în ţară, după ce au fost testate pozitiv cu covid-19, precizează într-un comunicat agenţia.

Această nouă tulpină a apărut recent în Marea Britanie şi a fost descoperită în mai multe ţări europene, dar şi pe alte continente, în Canada, Iordania sau Japonia.

Potrivit unor studii prezentate în Regatul Unit, noua variantă este mai contagioasă decât tulpina originară. Însă nimic nu arată, în acest stadiu, că ar antrena forme mai grave ale bolii. Peste 50 de ţări au impus restricţii călătoriilor provenind din Marea Britanie.

Sursa: RomaniaTV

loading...