Cutremur puternic în Croaţia, cu magnitudinea de 6,4 pe scara Richter. Un copil a fost descoperit mort. VIDEO şi FOTO

Cutremur puternic în Croaţia, cu magnitudinea de 6,4 pe scara Richter. Un copil a fost descoperit mort. VIDEO şi FOTO

Un cutremur puternic s-a produs, marţi, în Croaţia, având magnitudinea de 6,4 pe scara Richter.Ştire în curs de actualizareUPDATE, 14.40: Deşi nu s-a simţit la fel de puternic precum în Petrinje, cutremurul a băgat spaima şi în locuitorii oraşului Zagreb, aceştia ieşind pe străzi pentru a evita să fie prinşi sub eventuale dărâmături.UPDATE 14:30 Potrivit presei din Croaţia, oraşul Petrinja a fost distrus pe jumătate de cutremur, iar mai multe persoane şi-au pierdut viaţa. Printre ele, şi un copil, a transmis primarul oraşului, Darinko Dumbovic.Primarul Dumbovic a cerut autorităţilor să trimită urgent ajutoare în zonă, inclusiv militari.”Avem mai mulţi morţi şi răniţi. Am auzit şi că o grădiniţă s-a prăbuşit, însă din fericire nu erau copii în ea. Este o panică generală, oamenii îşi caută apropiaţii”, a declarat Darinko Dumbovic.Cutremurul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Centrului Seismologic Euromediteranean (EMSC).Centrul cutremurului, care a zguduit Croația în jurul orei 12.20, a fost la 46 de kilometri de Zagreb, conform EMSC.Cotidianul Repubblica scrie că, după cutremurul de luni, marți la 12,20 a fost înregistrat un seism de 6,4, la câteva zeci de kilometri de Zagreb. Seismul s-a simțit și în Italia: de la Bolzano la Friuli, de la Veneto la Abruzzo.

Sursa: Observator

loading...