Klaus Iohannis, vizită oficială în Republica Moldova: România va trimite 200.000 de doze de vaccin la Chişinău

Klaus Iohannis, vizită oficială în Republica Moldova: România va trimite 200.000 de doze de vaccin la Chişinău

Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Chişinău, cu onoruri militare, de către omologul său moldovean, Maia Sandu. Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu pâine şi sare.

Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei vizite la Chișinău, că România va trimite 200.000 de doze de vaccin împotriva Covid-19 și a unor echipe de specialiști.”Am plăcerea a fi primul oaspete primit de Maia Sandu, după câștigarea mandatului de președinte. Este fără îndoială un semn de cooperare și colaborare între România și Republica Moldova. Mă bucur că această vizită la Chișinău se realizează pe fondul unui vot masiv al cetățenilor din Republica Moldova pentru o direcție europeană. Eu sper ca toate forțele politice din Republica Moldova să înțeleagă acest semnal limpede dat de cetățeni. Respectarea principiilor și valorilor democratice, o justiție independentă, lupta eficientă împotriva corupției stă la baza dezvoltării țărilor din UE. România își dorește ca Republica Moldova să prospere, iar cetățenii săi să se bucure de prosperitate și instituții consolidate.Alte ArticoleDeputat AUR: ”Se va impune o vaccinare prin constrângere socială. …Primarii din țară, în frunte cu Emil Boc, critică Guvernul …Klaus Iohannis a semnat decretele. Mai mulți procurori și judecători …

Doresc să subliniez în mod special că România va rămâne principalul partener al Republicii Moldova. Asistența și ajutorul dezinteresat acordat de România în ultimul an este o dovadă în acest an.

În acest sens îmi face plăcere să anunț un nou pachet de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova. România are în vedere următoarele: închierea cât mai rapidă a acordului pentru grantul de 100 de milioane de euro. De asemenea, România își asumă susținerea procesului de vaccinare prin furnizarea a 200.000 de doze de vaccin și trimiterea unor echipe de specialiști ai României la Chișinău pentru a împărtăși din expertiza lor. România va furniza echipemente de îngrijire pentru pacienții de Covid-19.

De asemenea, știm cât de afectați au fost agricultorii din Republica Moldova, de aceea România va trimite 6000 de litri de motorină către Republica Moldova”, a spus Klaus Iohannis.

Maia Sandu: „Ați fost alături de noi și la bine, și la greu”

UPDATE: Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a declarat marți, în prezența lui Klaus Iohannis, că de astăzi „Moldova și România reintră într-o interacțiunea firească, frățească și deschisă”, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state.

„Mă bucur foarte mult să vă găzduiesc aici, la Chișinău, în această primă vizită în Moldova după mulți ani de îngheț. De azi, Moldova și România reintră într-o interacțiunea firească, frățească și deschisă. Astăzi, o spun cu toată încrederea, pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state. România a fost alături de Moldova din prima zi de independență. Ați fost alături de noi și la bine, și la greu”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru ajutorul primit din partea România în acest an, în contextul COVID-19.

„În anul care se încheie, România a oferit Moldovei un ajutor foarte generos de echipamente pentru gestionarea pandemiei de Covid-19”, a mai spus aceasta.

Ceremonia de primire a cuprins intonarea imnurilor naţionale ale României şi Republicii Moldova şi trecerea în revistă a gărzii de onoare.

Este prima vizită la nivel înalt, la Chişinău, după ce Maia Sandu a depus jurământul de învestitură săptămâna trecută, pe data de 24 decembrie.

Klaus Iohannis face marţi o vizită în Republica Moldova, la invitaţia preşedintelui Maia Sandu, urmând să fie adoptată o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea parteneriatului strategic bilateral. Vizita are ca obiectiv transmiterea unui puternic mesaj de susţinere pentru noul Preşedinte al Republicii Moldova.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua, marţi, 29 decembrie a.c., o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia Preşedintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. Aceasta va fi prima vizită la nivel înalt primită, la Chişinău, de doamna Maia Sandu, după preluarea mandatului de Preşedinte, în urma votului covârşitor exprimat de către cetăţenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidenţiale din data de 15 noiembrie a.c. Vizita Preşedintelui României la Chişinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susţinere pentru noul Preşedinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum şi un mesaj de sprijin pentru cetăţenii Republicii Moldova, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de consolidare atât a parcursului european, cât şi a relaţiilor privilegiate cu România”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, şi respectiv pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a Republicii Moldova.

Klaus Iohannis, vizită în Republica Moldova după şase ani. E primul demnitar primit de Maia Sandu după ce a devenit preşedinte

Totodată, cei doi preşedinţi urmează să adopte o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relaţia specială dintre Bucureşti şi Chişinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

La 11.30 este programată ceremonia primirii oficiale la Preşedinţia Republicii Moldova, urmată de convorbiri tête-à-tête şi apoi de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii. La 13.05 vor avea loc declaraţii comune de presă.

Dodon, la Moscova: Occidentul vrea să atragă Rusia într-un conflict prin intermediul Maiei Sandu

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, a acuzat Occidentul, în special SUA, de pregătirea unui „Maidan” în Republica Moldova, după alegerile prezidenţiale, şi a afirmat, într-un interviu pentru agenţia rusească TASS, cu ocazia vizitei sale recente la Moscova, că a pierdut scrutinul deoarece puterile occidentale „s-au străduit foarte mult” şi au lucrat foarte intens în favoarea Maiei Sandu, transmite Deschide.md.

„Eu cred că Occidentul îi va da nota de plată noului preşedinte. O să vedem în ce va consta aceasta. Ei neapărat vor cere achitarea notei de plată şi mi se pare foarte periculos pentru Moldova, deoarece poziţia Occidentului, în principal a SUA, va presupune provocarea unui alt conflict, care să atragă în el şi Rusia”, a susţinut Dodon.

După alegerile prezidenţiale, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova nu a chemat oamenii în stradă, pentru că acesta era scenariul americanilor şi nu au vrut „să le facă jocul”, a mai spus Dodon.

„Toţi înţelegeau că oponentul meu politic la alegeri a fost un candidat pro-american. Şi noi ştim cu exactitate ce pregăteau ei. Este vorba de aşa-zisul Maidan” (protestele pro-europene din Ucraina numite şi EuroMaidan – n.r.), a menţionat Dodon.

Fostul preşedinte al Republicii Moldova a mai susţinut că, prin intermediul Maiei Sandu, Occidentul încearcă să destabilizeze situaţia în regiune.

Sursa: RomaniaTV

loading...