Românii vor avea nevoie de viză de muncă pentru Marea Britanie. Cum poate fi obţinută

Românii vor avea nevoie de viză de muncă pentru Marea Britanie. Cum poate fi obţinută

Românii vor trebui să obţină o viză de muncă pentru Marea Britanie şi vor trebui să îndeplinească mai multe criterii după Brexit. Cât despre modul de intrare în Marea Britanie, de la 1 ianuarie nu vor fi schimbări mari pentru românii care vor să meargă doar în vacanță sau în vizită.

Pentru călătorii de maximum 6 luni într-un an nu este nevoie de viză. Până la 30 septembrie, se va putea intra doar cu buletinul. După această dată va fi, însă, nevoie de pașaport.Alte ArticoleAnunţ MAE: Persoanele care merg în Turcia trebuie să prezinte …Coronavirus Marea Britanie. Virusul mutant face ravagii după …Klaus Iohannis, mesaj de solidaritate pentru Croaţia după cutremurul …

Românii care vor să muncească în Marea Britanie sau care vor să rămână mai mult de şase luni în această ţară vor trebui să obțină o viză din partea autorităților britanice.

Cum se obţine viza de muncă pentru Marea Britanie. Criteriile de care trebuie să ţină cont românii

Pentru a obține o viză de muncă, românii care vor să lucreze în Marea Britanie trebuie să îndeplinească mai multe criterii. Viza se acordă după atingerea unui nivel de 70 de puncte care reprezintă un total obţinut din îndeplinirea unor criterii, aşa cum reiese din răspunsul oferit de Ambasada României la Londra, conform Agerpres.

Viza se va acorda în conformitate cu noul sistem de imigraţie bazat pe puncte (PBS – point-based immigration system) creat de autorităţile britanice.

Cum se obţin punctele necesare pentru viza de muncă în Marea Britanie

Primele 50 de puncte se obţin prin îndeplinirea următoarelor cerinţe (obligatorii):

20 de puncte – oferta de muncă din partea unui angajator („sponsor”) cu sediul în Regatul Unit, autorizat de Ministerul de Interne britanic (Home Office), la nivelul de calificare corespunzător;

20 de puncte – nivelul şcolarizării – minim nivelul RQF3/nivelul A (în România, Bacalaureat);

10 puncte – nivelul de cunoaştere a limbii engleze – nivelul minim este intermediar B1 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).

Detaliile pot fi găsite la aici.

Celelalte 20 de puncte se obţin prin îndeplinirea unor condiţii specifice:

20 puncte – salariul minim relevant – 25.600 lire sterline/an sau salariul corespunzător funcţiei, oricare dintre cele două este mai mare;

locul de muncă este într-un domeniu deficitar pe piaţa muncii;

deţine diplomă de doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă.

Tipurile de viză de muncă pentru Marea Britanie, în funcţie de calificare

Noile reglementări britanice prevăd câteva modalităţi (routes). Prin intermediul acestora, cei care vor să acceseze piaţa muncii pot aplica, în funcţie de calificarea profesională.

Una dintre cele mai comune este aceea pentru lucrătorii calificaţi (SkilledRoute), care prevede o secţiune specială, dedicată lucrătorilor din sănătate şi din îngrijiri de sănătate (health&care) şi care include anumite facilităţi în raport cu cerinţele generale pentru lucrătorii calificaţi, conform Digi24.

În funcţie de calificările profesionale, sistemul de imigraţie britanic va oferi mai multe categorii de vize de lucru:

Vize pe termen lung:

vize pentru lucrători calificaţi (Skilled Worker visa);

vize pentru lucrători calificaţi în domeniul sănătăţii şi îngrijirii (Health and Care Worker visa);

vize de transfer intern în cadrul companiilor cu filiale în UK (Intra-company visas);

vize pentru meserii religioase (Minister of Religion visa);

vize pentru sportivi şi antrenori înalt calificaţi (Sportsperson visa).

Vize pe termen scurt:

vize pentru lucrători temporari – acţiuni caritabile (Charity Worker visa);

vize pentru lucrători temporari – acţiuni creative şi sportive (Creative and spoting visa);

vize pentru lucrători temporari în cadrul schimburilor de experienţă guvernamentale (Government authorised exchange visa);

vize pentru lucrători temporari – activităţi în cadrul acordurilor internaţionale (International Agreement Worker visa);

vize pentru lucrători temporari – acţiuni religioase (Religious Worker visa);

vize pentru muncitorii sezonieri la ferme (Seasonal Worker visa).

Schema de vize în Marea Britanie pentru mobilitatea tinerilor (Youth Mobility Scheme visa)

Vize pentru inovatori, investitori, dezvoltatori de afaceri şi profesionişti de elită (talent). Pentru această categorie de vize nu există necesitatea obţinerii unui certificat de sponsorizare:

vize pentru inovatori (Innovator visa);

vize pentru înfiinţare Start-up (Start-up visa);

vize destinate aplicanţilor cu recunoaştere universală în lumea academică, cultură şi artă, cercetare, tehnologie digitală (Global Talent visa);

vize pentru investitori (Investor visa)

Viza de muncă în Marea Britanie pentru sezonieri nu e încă gata

Marea Britanie nu a definitivat deocamdată condiţiile de acces în privinţa muncitorilor sezonieri. Acest lucru urmează să se întâmple în perioada următoare.

Pentru informaţii generale privind noua politică de imigraţie a Regatului Unit, inclusiv cerinţele pentru lucrători, poate fi accesată adresa https://www.gov.uk/government/news/sistemul-de-imigrare-pe-baza-de-puncte-al-marii-britanii.ro.

Cererile de viză se depun de regulă online. Clarificări privind procedura aplicabilă pot fi găsite aici.

Citeşte şi: Moldoveanca acuzată de spionaj în favoarea României a fost condamnată la 15 ani de închisoare

Sursa: RomaniaTV

loading...