Un căţel și-a dat viața pentru stăpânul său, un copil în vârstă de zece ani, în încercarea de a opri atacul teribil al unui lup

Un căţel și-a dat viața pentru stăpânul său, un copil în vârstă de zece ani, în încercarea de a opri atacul teribil al unui lup

Un câine din Rusia a făcut un gest eroic pentru stăpânul său. Animalul a reuşit să salveze un copil de doar zece ani din faţa atacului unui lup. Câinele loial şi-a sacrificat viaţa, într-o încercare disperată de a-l proteja pe cel mic.Un erou necuvântător, pe numele său Jessie, și-a dat viața pentru a-și salva stăpânul, un copil de doar 10 ani. Cel mic urma să fie atacat de către un lup fioros, în momentul în care căţelul a intervenit pe loc, într-o încercare de a îndepărta orice pericol. Băiatul, numit Yemelyan, se juca cu frații săi în nordul republicii Komi, din Rusia. Copilul s-a ascuns într-o grămadă de zăpadă, neștiind că un lup a ieșit din pădurea din apropiere.Câinele loial a văzut pericolul pentru Yemelyan și a fugit imediat pentru a-l provoca pe lup. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care băiatul se ascunde într-o grămadă de zapadă, iar mai apoi lupul traversează drumul. Şi Jessie a fost surprins în imagini, în timp ce se repezea cu viteză mare spre lup. Din păcate, lupta nu a fost câştigată de către căţelul care nu ar fi avut statura sau puterea de a învinge animalul din pădure. Strigătul lui Jessie l-a alertat pe Yemelyan care a reușit să scape de pericol și să le spună părinților despre atac.Tatăl celui mic, Ruslan, și-a chemat prietenii, inclusiv vânători locali, și s-a repezit afară, dar lupul a reuşit totuşi să fugă în pădure, potrivit mirror.co.uk.Căţelul a fost găsit încă în viață, dar era grav rănit. Cum rănile erau proeminente, Jessie a murit în brațele mamei lui Yemelyan, Marina.”Câinele era încă în viață, l-am dus la o clinică veterinară. Este la aproximativ 200 de kilometri distanță. Au spus că nu pot face nimic și au injectat doar un analgezic”, a spus tatăl.

Sursa: Observator

loading...