Hurrem din serialul-fenomen Suleyman Magnificul este însărcinată

Hurrem din serialul-fenomen Suleyman Magnificul este însărcinată

Hurrem, celebra actriţă Meryem Uzerli, a reuşit să strângă o avere de peste 10 milioane $ după succesul înregistrat cu serialul turcesc de la Kanal D . Ea va deveni, din nou, mamă şi a anunţat că se va căsători de îndată ce pandemia îi va permite să aibă o petrecere demnă de faima sa.

Născută şi crescută în Germania într-o familie de turci, Meryem a visat să ajungă actriţă ca şi mama ei şi a învăţat limba turcă special pentru a juca rolul care i-a adus faima – Hurrem. Odată cu faima a venit şi expunerea publică, iar viaţa ei personală a fost tot mai comentată. În prezent, Meryem este logodită cu un om de afaceri de origine americană, pe care îl ţine departe de viaţa publică, şi va naşte la începutul anului cel de-al doilea copil al ei. Aceasta mai are o fiică pe nume Lisa Jemine Uzerli, pe care a născut-o în 2014 şi care este rodul iubirii ei cu artistul muzical şi omul de afaceri turc Can Ates. Din nefericire, acesta a înşelat-o pe frumoasa actriţă chiar atunci când ea era însărcinată cu Lisa, iar cei doi s-au despărţit.Alte ArticoleNicolae Sabău a murit de coronavirus. Pierdere uriaşă pentru …MESAJE DE ANUL NOU 2021. Cele mai frumoase urări de Revelion …Cea mai bună rețetă pentru salata de bouef. Ingredientele …

Se pare că pandemia i-a dejucat planurile de nuntă cu actualul iubit, însă nu a făcut-o să renunţe la acest eveniment, susţinând pentru presa germană că ceremonia va avea loc, însă într-un cadru mai restrâns, de maximum 30 de persoane şi se vor purta, cu siguranţă, măşti.

Cât despre cea de-a doua sarcină, ea a ţinut să precizeze că fiica ei, Lisa, a fost cea care a rugat-o să îi facă un frăţior sau o surioară. Şi se pare că, după spusele lui Meryem, va fi tot o fetiţă.

Hurrem o întruchipează pe Roxelana lui Suleiman Magnificul: roabă, cadână, sultană

Puţine femei au marcat Istoria precum cea care avea să devină celebra sultană Roxelana. A fost un personaj feminin de prim rang, care şi-a clădit singură fiecare etapă a vieţii sale tumultuoase, de la o biată roabă la cea mai temută şi controversată sultană din întreaga istorie a Imperiului Otoman. Puterea şi influenţa sa i-au intrigat atât pe otomani, cât şi curţile regale ale Europei, iar dragostea obsesivă care i-a purtat-o cel mai mare sultan al tuturor timpurilor este un subiect fascinant şi la ora actuală pentru multe persoane. A avut o personalitate mereu surprinzătoare, un şarm magnetic şi o ambiţie indestructibilă, combinate, se pare, cu o înfăţişare de basm, iar aceste calităţi au făcut-o nemuritoare în conştiinţa multor oameni.

Gina Pistol, momente de groază! Ce a păţit iubita lui Smiley, însărcinată în 4 luni: „Mă doare şi este umflată zona!” FOTO

Conform surselor istorice din secolele XVI-XVII, precum scrierile poetului polonez Samuel Twardowski, Roxelana, sau Roksolania în unele variante, a fost fiica unui preot ortodox rutean.  Este foarte posibil ca numele de Roxelana să provină din Roxolania, o denumire dată de romani încă din cele mai vechi timpuri, ţinuturilor ruseşti şi ucrainene, pe baza faptului că înainte de invazia slavilor, acolo trăiau triburile roxolane ale sciţilor.

La baza acestei supoziţii stă şi faptul că romanii adăugau numelui unui bărbat provenit din ţinuturile roxolanilor titulatura de Roxolanus.

Copila s-a născut în târgul Rohatin (astăzi oraş), situat la 68 kilometri de Lvov, care pe atunci era un mare centru al voievodatului rutenilor, entitate statală care făcea parte din regatul polonez.

Un raid de atac şi jaf al unei hoarde tătărăşti a schimbat pentru totdeauna destinul copilei. Tătarii s-au purtat după tipicul lor de atunci, i-au incendiat satul şi i-au măcelărit familia. Atraşi de frumuseţea ei, au capturat-o cu gândul de a obţine un preţ bun pe ea.

Fata a fost vâdută succesiv mai multor negustori, din Kaffa, un mare centru al comerţului cu sclavi din Crimeea, până în târgul de carne vie din Istanbul. Unele surse susţin că Roxelana ar fi fost vândută direct lui Suleiman pe când acesta servea ca guvernator al Crimeei, înainte de a ajunge sultan. Adevărul istoric încă nu a fost stabilit.

Hurrem, carieră în serai

Orice fată selectată pentru rolul de amantă a celui mai important om din imperiu trebuia să treacă prin adevărate „cursuri”. Şi nu era deloc garantat faptul că va fi selectată pentru parada finală în care sultanul urma să o aleagă pentru harem. Doar câteva fete, din sute şi mii, ajungeau la statutul de cadână.

Şi lupta de abia din acel moment începea. Ierarhia haremului era una deosebit de strictă, cu legi implacabile, iar fata care dorea să ajungă în cea mai înaltă poziţie, acea de sultană, nu trebuia deloc să se bazeze doar pe înfăţişarea şi nurii săi. Trebuia să aibă simţul politicii în sânge, să-şi aleagă aliatele cu înţelepciune şi să ştie să conducă o intrigă fără să rişte să fie descoperită. Odată intrată în harem, Roxelana a intrat sub observaţia temutei kagia-kadîn, femeia îndrituită să conducă haremul.

Acolo, viitoarea sultană a trebuit să înveţe să coasă, să brodeze, să danseze, să cânte la mai multe instrumente muzicale turceşti, ba chiar să mânuiască marionete şi să spună poveşti. În labirintul social care era haremul sultanului, reuşita Roxelanei a fost una de marcă, dar cu totul diferită de scenariul tipic din sute de telenovele, romane de dragoste şi nuvele îndoielnice care tratează povestea celor doi.

Sursa: RomaniaTV

loading...