Tarom a introdus astăzi 2 curse speciale între România și UK. Ce condiții trebuie să îndeplinească pasagerii la întoarcerea în țară

Tarom a introdus astăzi 2 curse speciale între România și UK. Ce condiții trebuie să îndeplinească pasagerii la întoarcerea în țară

Zborurile între România și Regatul Unit au fost suspendate după apariția unei mutații a noului coronavirus. Locuitorii din Regat rămași la noi în țară și românii care au nevoie să se întoarcă din Marea Britanie au astăzi la dispoziţie doar două zboruri.Atât pasagerii care au plecat în urmă cu scurtă vreme spre Marea Britanie, cât și cei care sunt așteptați să se întoarcă în această seară din Marea Britanie în România au fost sau vor fi nevoiți să facă dovada dreptului de rezidență în țara de destinație, să dovedească, așadar, că locuiesc în țara în care vor să ajungă. De asemenea, vor fi nevoiți să intre în autoizolare, odată ajunși la destinație, timp de 14 zile și vorbim, și de această dată, de o măsură care se aplică de ambele părți.

Sursa: Observator

loading...