Tatăl prim-ministrului britanic a aplicat pentru cetăţenia franceză, după Brexit

Tatăl prim-ministrului britanic a aplicat pentru cetăţenia franceză, după Brexit

Stanley Johnson, tatăl prim-ministrului britanic Boris Johnson, a declarat joi că este în proces de obţinere a unui paşaport francez pentru a-şi menţine legăturile cu Uniunea Europeană după Brexit, relatează Reuters.Fost membru al Parlamentului European, Stanley Johnson a votat, la referendumul din 2016, pentru rămânerea Regatului în UE. El a declarat pentru postul de radio RTL că vrea să devină cetăţean francez datorită puternicelor legături familiale cu Franţa, News.ro.Boris Johnson, în schimb, a fost în 2016 figura publică a campaniei de desprindere a Marii Britanii de UE. Devenit ulterior prim-ministru, el este de părere că Marea Britanie poate „prospera puternic” ca naţiune complet suverană în afara Uniunii pe care o consideră excesiv de birocratică.Miercuri, înainte ca Parlamentul britanic să aprobe acordul post-Brexit, prim-ministrul a spus pe un ton amical: „Acesta nu este finalul Marii Britanii ca ţară europeană. Suntem în multe feluri o civilizaţie europeană în chintesenţă. Şi vom continua să fim asta”.

Sursa: Observator

loading...