Explozie urmată de incendiu, la o casă din Câmpia Turzii. O femeie de 80 de ani a fost găsită moartă

Explozie urmată de incendiu, la o casă din Câmpia Turzii. O femeie de 80 de ani a fost găsită moartă

O explozie urmată de incendiu s-a produs, duminică dimineaţă, la o casă din Câmpia Turzii, iar pompierii au interveni cu mai multe autospeciale. În casă a fost găsită o femeie de 80 de ani decedată, iar un bărbat a fost rănit.”Trei autospeciale şi un echipaj SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Turda, au fost alertate pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit de pe strada Memorandumului din municipiul Câmpia Turzii. La faţa locului au fost dislocate şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Câmpia Turzii şi un echipaj SAJ. Pompierii au găsit casa arzând generalizat, cu tavanul şi un perete prăbuşite”, au transmis, duminică, reprezentanţii ISU Cluj. Aceştia au precizat că stingerea focarelor a fost realizată în aproximativ o oră de la primirea apelului de urgenţă, iar ulterior s-au desfăşurat operaţiuni pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.”Din păcate, înăuntrul unei încăperi a fost găsit corpul unei femei, în vârstă de cca 80 de ani care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. De asemenea, echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feţei şi care a fost transportat la spital”, a mai transmis ISU Cluj.

Sursa: Observator

loading...